Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

LAFARGEHOLCIM: Vanzarile de ciment au continuat sa creasca in trimestrul intai

Vanzarile de ciment inregistrate de grupul franco-elvetian LafargeHolcim in Romania in primele trei luni din 2016 au crescut, din punct de vedere cantitativ, cu 6,7%, in timp ce preturile medii de comercializare a produselor s-au majorat cu 3,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Rezultatele raportate de subsidiara locala s-au situat cu mult peste media celorlalte tari din Europa, vanzarile de ciment realizate de holding pe intregul continent inregistrand un declin cantitativ de 3,1% si o reducere de 2,7% la nivelul preturilor. Rezultatele diviziei de agregate din Romania au fost mai slabe, vanzarile cantitative inregistrand un regres de 3,4%, in contextul unor scaderi de 5,3% ale preturilor medii de comercializare.
Astfel, vanzarile nete raportate de LafargeHolcim in Europa au cumulat 1,49 miliarde CHF, in scadere cu 3,5% fata de nivelul din primele trei luni ale anului trecut, in contextul unui profit operational de 105 milioane CHF (-22,3%). "Veniturile din Europa au scazut in perioada ianuarie-martie 2016 fata de nivelul din intervalul similar al anului trecut, in special din cauza contractiilor foarte mari din Rusia si Azerbaidjan. Aceste efecte au fost contracarate partial de trendul pozitiv din Romania, dar si de flexibilitatea afacerilor din Franta si Elvetia, desi situatia de ansamblu a pietei a ramas neschimbata. Ca raspuns, la nivel de grup, am initiat mai multe masuri de reducere a costurilor", se arata in cel mai recent raport trimestrial al grupului.
Pentru intregul an in curs, conducerea companiei estimeaza o crestere de 2%-4% a vanzarilor din Romania, in contextul in care piata de constructii din tara noastra se inscrie pe un trend de crestere.
La nivel de grup, afacerile LafargeHolcim s-au stabilizat la nivelul primelor trei luni din 2015 (+0,1%), respectiv la 6,1 miliarde CHF. "In primul trimestru am inregistrat o cerere solida pentru produsele noastre, precum si o imbunatatire a politicii de preturi. Totusi, activitatea din primele trei luni nu este, de obicei, definitorie pentru parcursul afacerilor intr-un an, insa suntem convinsi ca 2016 va marca progrese remarcabile in directia atingerii obiectivelor stabilite prin strategia derulata pana in 2018", a declarat Eric Olsen, CEO al LafargeHolcim.
In Romania, grupul detine doua fabrici de ciment, in Campulung si Alesd, o statie de macinare si un terminal de ciment la Turda, 14 statii ecologice de betoane, trei cariere de agregate, doua statii de lianti speciali si un terminal de ciment in Bucuresti.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA