
Din punct de vedere al distributiei regionale, veniturile din Occident au scazut cu 23%, pana la valoarea de 4,65 miliarde euro, cele din America de Nord au insumat 3,02 miliarde euro (-29%), in Orientul Mijlociu si Africa vanzarile au totalizat 4,01 miliarde euro (+1%), in timp ce un declin semnificativ a fost raportat in Europa Centrala si de Est, unde cifra de afaceri a holdingului s-a depreciat cu 40%, pana la 1,05 miliarde euro. In Asia, veniturile societatii au crescut cu 15% (pana la 2,33 miliarde euro), datorita, in special, operatiunilor din China (+22%) si India (+32%). In ceea ce priveste grupele de produse, vanzarile Lafarge din 2009 indica o scadere a livrarilor de ciment cu 13% (9,47 miliarde euro), din cauza reducerii cererii din Europa si America de Nord. Activitatea diviziei de agregate si betoane s-a diminuat cu 23% (5,06 miliarde euro), fiind influentata de aspectul sezonier, iar livrarile de gips au inregistrat un declin de 12% (1,33 miliarde euro) ca urmare a incetinirii ritmului constructiilor de locuinte. Informatii suplimentare, la www.lafarge.com