Duminică, 14 Septembrie 2025
RO EN

HORNBACH: Stabilizare a vanzarilor din trimestrul al doilea

Vanzarile realizate de reteaua germana de bricolaj Hornbach in trimestrul al doilea al anului fiscal 2014/2015, corespunzator intervalului iunie - august 2014, au crescut usor (+0,2%), la 940,4 milioane de euro. Datorita evolutiei optime a veniturilor din primele trei luni ale anului, incasarile totale raportate de Hornbach in semestrul intai s-au majorat cu 7,9%, la 1,97 miliarde euro. In Romania, holdingul detine trei magazine in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti), unul in Brasov si altul in Timisoara (cu o suprafata totala de 77.500 mp), ce au raportat la finele lui 2013 afaceri totale de 100,4 milioane de euro, in crestere cu 9,5% fata de nivelul anului anterior. Operatiunile locale sunt gestionate prin intermediul Hornbach-Baumarkt AG (ce detine 143 de unitati de vanzare in noua tari ale Europei), divizia raportand o crestere cu 0,5% a incasarilor, pana la 878,3 milioane de euro. Fara aportul pozitiv al unitatilor din Romania, Cehia, Suedia si Elvetia, vanzarile Hornbach-Baumarkt AG ar fi inregistrat o scadere de 1,5% fata de trimestrul al doilea al anului fiscal 2013/2014. In primele sase luni ale exercitiului fiscal in curs, grupul german a inaugurat cinci magazine, reteaua ajungand, astfel, la un numar total de 144 de centre de desfacere. "In ansamblu, semestrul intai a reprezentat o perioada optima pentru Hornbach. Dupa startul foarte bun din trimestrul intai, nu ne puteam astepta ca acea dinamica sa se mentina pe tot parcursul anului. Chiar daca ritmul de crestere a incetinit vizibil in intervalul iunie - august 2014, este foarte important ca am reusit sa ne majoram vanzarile totale si profitul", a declarat Albrecht Hornbach, presedintele Hornbach Holding AG. Profitul brut al grupului a crescut cu 1,4% in trimestrul al doilea, pana la 348,3 milioane de euro.
Din punct de vedere regional, in trimestrul al doilea al anului financiar 2014/2015, magazinele Hornbach din Germania au inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 0,4%, pana la 509 milioane de euro, in timp ce pe plan international vanzarile din cele opt tari (fara Germania) au crescut cu 0,7%, atingand 369,3 milioane de euro.
In ceea ce priveste societatea Hornbach Baustoff Union GmbH (HBU), divizia business-to-business a concernului german, aceasta a raportat o crestere de 2% a cifrei de afaceri din semestrul intai al anului fiscal 2014/2015, pana la 119,7 milioane de euro. La finele lunii iunie 2014, HBU detinea 25 de magazine de materiale de constructii in zona de sud-vest a Germaniei si alte doua in Franta (provincia Lorena).
 

Din aceeasi categorie

01 Sep 07:00 | HOLCIM consemneaza o dinamica imbunatatita a incasarilor din trimestrul al doilea
01 Sep 07:00 | SAINT-GOBAIN raporteaza vanzari de aproape 24 miliarde euro in semestrul intai
29 Aug 07:00 | EGGER se dapteaza si obtine rezultate in stagnare pentru exercitiul financiar 2024/2025
28 Aug 07:00 | COVESTRO: Oferta excesiva de produse pe piete relevante duce la scaderea preturilor
26 Aug 07:00 | HEIDELBERG: Vanzari de 5,6 miliarde euro in trimestrul al doilea si reduceri de costuri
22 Aug 07:00 | BASF mentine vanzarile in comparatie secventiala in al doilea trimestru din anul curent
13 Aug 07:00 | SSAB anunta ca operatiunile in Europa sunt vizibil afectate de ”razboiul tarifelor”
07 Aug 07:00 | SFS obtine rezultate bune in primul semestru si eficientizeaza structura organizationala
31 Iul 07:35 | Mineralele critice si deblocarea lantului valoric prin investitii si inovare
31 Iul 07:27 | Reglementarile din constructii, o necesitate pentru calitatea lucrarilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA