Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

DOWDUPONT anunta rezultate financiare consolidate in urma fuziunii

Corporatia nord-americana DowDuPont (rezultat a fuziunii recent finalizate intre colosii industriei chimice mondiale Dow Chemical Company si DuPont), care este cotata la bursa de valori din New York (NYSE) sub indicatorul DWDP, a anuntat rezultatele financiare corespunzatoare trimestrului al treilea al anului financiar in curs. Conform datelor oficiale, vanzarile nete (conform principiilor contabile definite in sistemul GAAP) s-au plasat la 15,4 miliarde USD. De asemenea, valoarea vanzarilor finalizate dar neincasate a fost de 18,3 miliarde USD, cu 8% mai mari fata de perioada corespunzatoare din 2016. Avansul inregistrat a fost atat cantitativ, cat si valoric. La randul sau, veniturile au consemnat o ajustare pozitiva de 10%. Oficialii DowDupont considera ca toate aceste rezultate reflecta, de fapt, o consolidare semnificativa a cererii la nivelul celor mai multe dintre pietele unde concernul activeaza la momentul actual. Astfel, incasarile suplimentare asigura mai mult decat compensarea necesara a costurilor tot mai mari cu materiile prime, precum si a conditiilor nefavorabile de pe anumite segmente de interes. Trebuie mentionat faptul ca toate datele prezentate anterior au fost compilate utilizand declaratiile financiare precedente date publicitatii de cele doua entitati economice, ulterior ajustate la activitatile care sunt in mod direct atribuibile tranzactiei de fuziune si care este de asteptat ca vor avea un impact continuu asupra activitatii concernului. In Romania, sunt active mai multe subsidiare ale celor doua grupuri, respectiv DuPont Romania (143,7 milioane de lei in 2016), Dow Chemical Romania (7,8 milioane de lei) si Dow Construct. Este de asteptat ca in intervalul urmator, efectele tranzactiei care a avut loc la nivelul firmelor-mama sa se reflecte si asupra reprezentantelor din intreaga lume, inclusiv a celor din Romania. 

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA