Miercuri, 29 Octombrie 2025
RO EN

DORMA: Revigorare posibila a pietei de profil incepand cu 2012

Compania Dorma Romania - subsidiara autohtona a Dorma Gruppe, unul dintre cei mai importanti producatori internationali de amortizoare si sisteme de actionare automata a usilor - este prezenta pe piata locala din anul 1992, fiind specializata in coordonarea distributiei si acordarea de consultanta. La nivel de grup, activeaza peste 5.500 de angajati, care deruleaza actiuni de productie si comercializare in peste 44 de state. In Romania, Dorma a livrat produse pentru o serie de proiecte importante, firma fiind recunoscuta pentru calitatea sortimentelor promovate.
 
Gabriel Gavrilescu, director general Dorma Romania: "In primul semestru din 2010 se poate afirma ca rezultatele se situeaza la un nivel apropiat de cel inregistrat in intervalul similar din anul anterior. Faptul ca am avut activitate eficienta intr-o perioada atat de nefavorabila se datoreaza, in cea mai mare masura, derularii unor contracte pentru obiective demarate in urma cu un an sau doi ani. Astfel, datorita specificului activitatii proprii, ce presupune instalarea in fazele finale ale constructiilor, am putut profita si obtine rezultate satisfacatoare si in prima parte a acestui an. In ceea ce priveste amploarea obiectivelor, se poate afirma ca se incadreaza in categoria medie, cele mai multe livrari efectuandu-se pentru centre comerciale de tip mall, benzinarii etc. Referitor la proiectele rezidentiale sau comerciale de mare amploare, acestea se afla in continuare blocate fie in faza de PUZ, fie in diverse stadii de executie (la unele nu se mai lucreaza, chiar daca s-a trecut de faza instalarii fatadei cortina). Este greu de inteles de ce in Romania intarzie procesul de reluare a investitiilor, care a fost deja initiat in alte tari europene. Singura explicatie plauzibila consta in gradul scazut de incredere a investitorilor in economia nationala, care duce la un blocaj psihologic, cu efecte negative in plan financiar. Consideram ca aceasta tendinta va determina compromiterea anului 2011 din punct de vedere al perspectivelor de reluare a activitatii in domeniul constructiilor, astfel incat cea mai optimista perspectiva este aceea de revigorare a bransei incepand cu 2012. Pe termen lung, data fiind cererea extrem de mare de imobile comerciale si rezidentiale in mediul rural si in orase de provincie de mici dimensiuni, precum si necesitatea dezvoltarii acestora in concordanta cu standardele Uniunii Europene, este sigur ca domeniul nostru de activitate se va relansa. Totusi, cresteri similare celor consemnate in 2007 - 2008 nu vor mai avea loc".    

Din aceeasi categorie

27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
03 Oct 11:03 | CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE
02 Oct 16:58 | Dan Lazarescu, numit director general si reprezentantul Grupului Bosch in Romania
29 Sep 12:34 | HORNBACH investeste peste 44 milioane de euro in al doilea magazin din Timisoara
22 Sep 10:01 | Dedeman anunta extinderea in Republica Moldova printr-o investitie strategica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA