Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

CRESTERI de pret la materiile prime pentru polistiren si produse din PVC

In luna martie 2019, de vreme ce cotatiile titeiului si produselor petroliere rafinate au continuat sa se majoreze considerabil, producatorii de materiale polimerice au recurs, la randul lor, la cresteri relativ semnificative, care vor fi si mai vizibile in aprilie, in pofida unei anumite „rezistente” din partea clientilor.
Aceasta este doar una dintre concluziile celui mai recent raport cu privire la evolutia pretului polimerilor, elaborat de analistii de la Plastics News Europe (PNE), in cadrul careia se mai arata ca principalii producatori au reusit sa impuna pe piata o sporire a pretului la majoritatea produselor polimerice, insa pe anumite segmente aceasta masura nu a fost posibila. Fiind nevoiti sa-si ajusteze marja de profit, producatorii de polietilena de joasa densitate (L/LDPE) au incercat fara succes sa transfere integral in pretul de comercializare majorarea cotatiei bursiere a etilenei din martie 2019 (care a fost de +30 euro/tona). Pretul pentru L/LDPE a crescut, astfel, cu +15 de euro/tona in ultima luna, mai ales deoarece producatorii s-au confruntat cu o rezistenta deosebita din partea cumparatorilor, iar disponibilitatea materialelor este relativ ridicata, pe fondul unei cereri relativ constante, fara a mai exista elemente restrictive pe piata, ca la inceputul anului in curs. Tot pe fondul majorarii cotatiei etilenei cu +30 de euro/tona, ca urmare a cresterii pretului petrolului si a unei disponibilitati mai reduse, producatorii de polietilena de inalta densitate (HDPE) au anuntat ca urmaresc sa-si ajusteze preturile in consecinta, in medie cu +50 de euro pe tona, pentru a-si imbunatati marjele de profit. In martie a.c., acestia au practicat deja, in functie de sortiment, sporiri cuprinse intre 25 de euro/tona si 35 de euro/tona. In acest caz, marjele au fost mai bune, ca urmare a volumului crescut al vanzarilor, precum si din cauza ajustarii ofertei, pe fondul stabilizarii cererii si manifestarii unei atitudini precaute la achizitie, din partea clientilor.
Pretul polistirenului ar putea sa se majoreze cu pana la 100 de euro/tona
In raportul citat se mai arata si ca producatorii de polipropilena (PP) au reusit, de asemenea, sa-si imbunatateasca profitabilitatea, dupa cateva luni de erodare a marjei rentabilitatii, insa, de aceasta data, au recurs la ajustari ale pretului de aproape 25 de euro/tona (inclusiv la diversi copolimeri), fara sa transpuna integral sau chiar sa depaseasca, asa cum au dorit, majorarea cotatiei propilenei. O combinatie de factori, precum cererea moderata si oferta adecvata acesteia, au restrans, in martie, ambitiile producatorilor si astfel clientii au exercitat o cerere punctuala, mai ales ca aprovizionarile masive pentru reconstituirea stocului au avut loc in lunile anterioare.
Insa, pretul polistirenului (PS) a urcat usor in martie 2019, ca urmare a unei sporiri considerabile a cotatiei de referinta a monomerului stiren, care a fost cu +60 de euro/tona mai ridicata, fata de luna precedenta. Pe termen scurt, s-au anuntat astfel posibile sporiri ale pretului la PS cu +100 de euro/tona, mai ales la produsele din polistiren pentru uz general (GPPS). Suprataxa pentru materialul cu impact inalt (HIPS) a ramas totusi la circa 100 de euro/tona, pana la cel mult 120 de euro/tona, aliniindu-se la cresterea usoara a costului butadienei (cu +30 de euro/tona). Producatorii vor reusi totusi sa-si imbunatateasca marjele, practicand inclusiv majorari ample la preturile PS cu destinatie generala, anticipandu-se astfel ca disponibilitatea materialelor va fi relativ redusa si, odata cu inceperea sezonului de mentenanta a unitatilor de productie (dintre care multe vor fi temporar inchise), oferta limitata si preturile mai mari vor descuraja procesatorii de polistiren sa-si actualizeze stocurile, in aceste conditii necompetitive.
Producatorii de policlorura de vinil (PVC) au reusit sa-si extinda marjele de profit in martie, ca urmare a aprecierii cotatiei de referinta pentru etilena cu +30 de euro/tona, deoarece partenerii lor (procesatorii de PVC) au acceptat o majorare a preturilor cu maximum +15 euro/tona fata de luna anterioara (la contractele tip C2), desi in anumite cazuri punctuale s-a procedat la sporiri ale pretului chiar si cu +35 de euro/tona. Cererea a fost rezonabila pentru aceasta perioada a anului si, cu toate ca au existat unele intreruperi neplanificate ale fabricatiei anumitor unitati, a fost suficient material disponibil din productia interna, iar volumele de import au ramas nesemnificative.
In luna martie, preturile la polietilena tereftalata (PET) au crescut cu +30 de euro/tona, ca urmare a costurilor ceva mai sporite ale materiilor prime, in conditiile unei cereri dinamice. Dupa mai multe scaderi anterioare, cotatia paraxilinei a crescut cu +35 de euro/tona in luna martie a.c., in timp ce cotatia glicolului monoetilenic a sporit la randul sau, din cauza cresterii costului de productie si marjelor reduse de profit, avand ca efect si majorarea pretului la rasinile PET (de calitatea necesara recipientelor). Cererea sezoniera a fost relativ ridicata, dupa cum era de asteptat, pentru ca incepe sezonul specific realizarii recipientelor, in timp ce oferta s-a plasat la niveluri normale, iar importurile au fost mai putin evidente, din cauza costului ridicat al acestora, mult peste cotatiile locale, dupa cum se concluzioneaza in raport.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA