Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

CREATON & ETERNIT: Sisteme de acoperis de peste 4,2 milioane de euro anual

Cu toate ca activeaza pe piata autohtona de sisteme de acoperisuri de circa patru ani, respectiv in intervalul recesiunii, societatea Creaton & Eternit, din Capitala - parte a grupului Etex (din Belgia) - a raportat cresteri consecutive de la un an la altul ale incasarilor, in 2012 inregistrand o cifra de afaceri de 4,28 milioane de euro. „Compania noastra este specializata in productia de tigle ceramice, al caror specific se regaseste in zona Transilvaniei, unde am realizat circa 60% din vanzarile totale, produsele cele mai solicitate reprezinta un concept nou, respectiv sisteme de tigle in format mare. In ansamblu, cea mai mare parte parte a proiectelor specifice sunt reprezentate de constructii noi, mai ales din domeniul rezidential (70% din total), urmate de lucrarile de reabilitare a cladirilor publice, monumentelor istorice (20%) si a celor de locuinte (10%). In ceea ce priveste segmentul industrial (pe care activam de asemenea), piata de acoperisuri se afla, in prezent, intr-o etapa de usoara revenire - al carei inceput cu adevarat perceptibil estimam ca va avea loc din anul 2016 -, concomitent cu o schimbare la nivelul preferintelor. Deoarece comercializam exclusiv produse premium, succesul strategiei prin care ne diferentiem este garantat atat de calitatea sistemelor completat de serviciile de un grad inalt de profesionalism, cat si de asistenta tehnica, acuratetea informatiilor si, nu in ultimul rand, de profesionalismul echipei de vanzari”, a declarat Teodor Rogojina, director general al companiei.
Din punct de vedere al subcategoriilor in care este impartit domeniul specific, in ultimul an piata de acoperisuri din sisteme metalice a inregistrat o usoara crestere la nivel cantitativ, precum si o orientare a consumatorilor catre solutii mai ieftine. In ceea ce priveste sistemele din beton, in 2012 in acest sector s-a consemnat cel mai mare declin, mai ales ca, pentru a putea mentine cota de piata, producatorii au preferat sa promoveze produse cu performante si calitate scazute. Totodata, solutiile bituminoase au cunoscut un trend de stabilizare in 2012, comparativ cu precedentele 12 luni, cand unul dintre operatorii importanti din domeniu s-a retras de pe piata. La polul opus, segmentul acoperisurilor din ceramica a fost singurul ce a reusit sa castige, in fiecare an, o cota mai mare din piata, preponderent in ceea ce priveste sistemele premium si lucrarile de reabilitare a cladirilor istorice. 
***
In cadrul companiei, livrarile se efectueaza direct din unitatile de fabricatie, in timpul unui singur transport fiind indeplinite pana la trei comenzi, iar sistemul de lucru se bazeaza exclusiv pe distribuitori. Pe termen mediu (2013-2015), conducerea companiei estimeaza o crestere usoara a afacerilor, insa fara salturi semnificative din punct de vedere valoric. Informatii suplimentare, la www.creaton.com.ro
 

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA