Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

CERAMICA: Piata materialelor pentru zidarie a scazut cu circa 30% in volum

 
Conform estimarilor reprezentantilor companiei Ceramica, din Iasi, in 2009 piata materialelor pentru zidarie a scazut cu circa 30% in volum si cu aproximativ 45% in valoare, pe fondul disparitiei marilor proiecte imobiliare. Un alt factor care a influentat declinul sectorului constructiilor l-a constituit temperarea creditarii, determinata atat de conditiile restrictive de acordare a creditelor catre firmele din sectorul constructiilor, cat si de prudenta clientilor persoane fizice, cauzata de nesiguranta locurilor de munca si de impredictibilitatea veniturilor.
 
“Ne asteptam la mentinerea trendului descendent in primele luni ale anului 2010, eventuala crestere urmand sa apara in al doilea semestru a.c., astfel incat, la nivelul intregului an previzionam ca piata va mai scadea cu inca 10%”, a declarat Iulian Mangalagiu, director general al firmei. Diminuarea pietei a determinat acutizarea competitiei pe piata materialelor pentru zidarie si scaderea preturilor cu aproximativ 25% (in euro). Evolutia cursului de schimb a dus la cresterea costului utilitatilor si a determinat scaderea importurilor pe piata autohtona. “Dincolo insa de toate acestea, criza are si efecte pozitive, pentru ca te determina sa cresti viteza de reactie, sa ai curajul de a lua decizii, sa fii mai creativ. Am fost obligati sa analizam mai riguros atat mediul in care activam, cat si propria noastra activitate, pentru a avea pregatite solutii pentru problemele determinate de criza”, a specificat Iulian Mangalagiu. 
Evolutia pietei depinde de masurile luate de guvern

In 2009, cifra de afaceri a companiei a fost afectata de evolutia defavorabila a cursului de schimb leu/euro, de cererea scazuta cauzata de criza pietei constructiilor, precum si de scaderile de preturi ale materialelor pentru zidarii. “Speram ca anul 2010 nu va aduce scaderi ale pietei de profil de nivelul celor din 2009. Evolutia depinde foarte mult si de masurile pe care le va lua Guvernul in perioada imediat urmatoare”, a adaugat reprezentantul firmei. Pe parcursul anului 2009 societatea a pus in functiune noi sectii de preparare a materiei prime si de productie (in urma unor investitii de 30 milioane de euro). Totodata, s-au imbunatatit performatele produselor si s-au optimizat caracteristicile tehnice ale acestora. “In 2010 vom incerca sa fim atenti la directia de dezvoltare a pietei de profil si vom continua sa le oferim partenerilor servicii logistice, de vanzari si consultanta tehnica imbunatatite. Dintre problemele cu care ne confruntam pot fi amintite: blocajul pietei constructiilor noi, determinat de intreruperea creditarii firmelor din acest sector, de reducerea puterii de cumparare a populatiei si a increderii acesteia in posibilitatea de a rambursa eventualele credite; anticiparea cresterii preturilor utilitatilor in conditiile continuarii scaderii preturilor materialelor pentru zidarii; absenta masurilor anticriza; prelungirea crizei financiare la nivel international, care are ca efect scaderea remiterilor de valuta de la muncitorii romani din strainatate etc.”, a concluzionat Iulian Mangalagiu. Informatii suplimentare, la www.brikston.ro

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA