Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

CEFIC: Recuperarea industriei chimice incetineste, scadere de 4,4% in primele 9 luni

Cel mai recent raport al Comitetului European pentru Industria Chimica (CEFIC) indica faptul ca rezultatele domeniului analizat, obtinute in primele noua luni ale lui 2020 de statele din UE27, au suferit o contractie de 4,4% fata de perioada de referinta, iar domeniul procesarii chimice a inregistrat un declin de 10,6%. Toate scaderile respective sunt o urmare directa a efectelor pe care pandemia Covid-19 le-a exercitat asupra industriei. Datele disponibile arata ca economii puternice precum cele din Franta si Italia au avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei actuale, la polul opus aflandu-se Polonia, unde se evalueaza ca productia s-a plasat la nivelul din anul 2019. Pe plan global, rezultatele au scazut cu 1,8% in intervalul ianuarie – septembrie, exportul zonei comunitare fiind cu 6,6 miliarde euro mai mic fata de anul precedent. Conducerea CEFIC avertizeaza ca al doilea val al pandemiei este deosebit de puternic si va exercita efecte negative vizibile asupra domeniului, in urmatoarele luni. De aceea, este imperios necesara aprobarea si implementarea programului european de revigorare economica, care sa fie in stransa corelatie cu strategia industriala comunitara si cu agenda ecologica. Doar in acest fel se considera posibila realizarea transformarii digitale a industriei, intr-o maniera sustenabila, care sa asigure flexibilitatea economiei pe termen lung. Revenind la situatia din domeniul industriei chimice, este de notat faptul ca in primele opt luni ale anului curent, exporturile au atins 111,7 miliarde euro, fiind cu 5,5% mai mici fata de anul anterior, iar importurile s-au situat la 86,4 miliarde euro (-3,9%) in aceeasi perioada. Interesant este ca relatia economica cu China s-a imbunatatit usor din acest punct de vedere, in intervalul analizat pe piata UE intrand produse chimice din statul asiatic cu o valoare de 10,4 miliarde euro (+2,8%). Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
03 Oct 11:03 | CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE
02 Oct 16:58 | Dan Lazarescu, numit director general si reprezentantul Grupului Bosch in Romania
29 Sep 12:34 | HORNBACH investeste peste 44 milioane de euro in al doilea magazin din Timisoara
22 Sep 10:01 | Dedeman anunta extinderea in Republica Moldova printr-o investitie strategica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA