Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

ATLAS COPCO: Extindere puternica a operatiunilor, la nivel global

Concernul Atlas Copco Group, din Suedia, specializat in dezvoltarea de tehnologii destinate industriei prelucratoare, extractive si a constructiilor, a raportat pentru trimestrul al treilea din 2010 o crestere a comenzilor cu 35%, pana la nivelul de 19,3 miliarde SEK (2,1 miliarde euro), in vreme ce vanzarile s-au majorat cu 18% (la 17,7 miliarde SEK). O analiza secventiala indica faptul ca sectoarele care au inregistrat cele mai bune rezultate au fost cele specializate in productia/comercializarea de echipamente miniere si industriale, in vreme ce pe segmentul utilajelor pentru constructii s-a consemnat o atenuare vizibila a tendintei ascendente. In opinia managerilor corporatiei, elementele care au dus la redresarea situatiei generale au fost reprezentate de cresterea ariei de distributie, promovarea de produse inovatoare, dezvoltarea fara precedent a serviciilor post-vanzare si sporirea orientarii spre client. De asemenea, un rol important l-a avut si sectorul solutiilor tehnice eficiente din punct de vedere energetic, care au avut un succes deosebit pe pietele aflate in curs de dezvoltare. In ceea ce priveste inovatia, trebuie remarcat faptul ca aceasta s-a concentrat inspre cresterea productivitatii, imbunatatirea ergonomiei, majorarea gradului de securitate in operare si diminuarea consumului. Dintre cele mai importante investitii realizate de Atlas Copco in ultima perioada, se remarca: achizitia unei firme austriece specializate in fabricatia de echipamente de concasare, a unei companii de tratare a biogazului din Olanda si a unei societati producatoare de instalatii pentru foraj, cu sediul in Marea Britanie. De asemenea, au fost preluate actiunile unui distribuitor de scule din SUA, pentru de a accesa aceasta piata, in perioada urmatoare. Informatii suplimentare, la www.atlascopco.com

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA