Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

ARABESQUE vizeaza extinderea pe pietele externe in 2011

Arabesque - Galati este unul dintre cei mai importanti distribuitori de materiale de constructii si pentru finisare din Romania, detinand un portofoliu complet de produse si servicii. Grupul desfasoara operatiuni atat pe plan intern, cat si la nivel international, in Republica Moldova, Serbia, Bulgaria si Ucraina, avand 38 de centre comerciale (dintre care 18 in Romania) si 4.200 de angajati. De la finele anului 2009, Arabesque s-a implicat si in reabilitarea termica a cladirilor, lansand o marca proprie de adeziv pentru polistiren - Termofix. Despre planurile de afaceri ale companiei si piata materialelor de constrctii opineaza, in continuare, Cezar Rapotan, proprietarul grupului Arabesque.
 
- Estimati evolutia pietei de profil in perioada urmatoare.
- Activitatea din sectorul materialelor de constructii este influentata negativ, in prezent, de lipsa proiectelor imobiliare, a investitiilor in infrastructura, precum si de reluarea inca timida a creditarii. Din acest punct de vedere, ne asteptam ca piata specifica sa se situeze, in 2011, la nivelul anului trecut, cand aceasta a fost evaluata de asociatiile de profil la 3,5 miliarde euro. Referitor la cerere, in general, structura acesteia s-a mentinut in ultimele luni, in topul vanzarilor situandu-se produsele pentru finisare si materialele de baza pentru constructii. In acelasi timp, consider ca revigorarea consumului din domeniu depinde de implementarea unei politici economice adecvate a Guvernului.
- Care sunt obiectivele companiei pentru perioada 2011-2012?
- Arabesque a incheiat anul 2010 cu o cifra de afaceri de aproximativ 415 milioane de euro, consemnand un avans de 16% comparativ cu nivelul din 2009. Cresterea s-a datorat, cu precadere, evolutiei pe pietele externe. In perioada urmatoare intentionam sa ne consolidam pozitia de lider in furnizarea materialelor pentru constructii in Romania si sa dezvoltam afacerea pe pietele externe in care suntem prezenti. De asemenea, pe plan intern avem in executie doua noi centre comerciale, ce vor fi inaugurate in Suceava si Bacau.
- Cum comentati cresterea preturilor materialelor de constructii?
- Majorarea preturilor de comercializare a materialelor de constructii nu a fost semnificativa, cazurile in care s-au inregistrat, totusi, scumpiri reprezentand consecinta maririi costurilor cu materiile prime, energia si petrolul. Insa acestea au influentat preturile mai multor categorii de produse, nu numai pe cele ale materialelor de constructii. Furnizorii nostri sunt reprezentati de companii romanesti cu traditie, circa 80% din produsele comercializate prin intermediul centrelor Arabesque fiind realizate in unitati de productie din tara noastra. Avem, insa, printre parteneri, mari grupuri internationale din Germania, Franta, Italia, Marea Britanie, Olanda, Austria, Spania, Suedia etc.
- Cum va implicati in programul de reabilitare termica a cladirilor?
- In urma cu doi ani am ales sa sprijinim programele de reabilitare termica, lansand o marca proprie de sistem pentru termoizolare, denumit Termofix. Acesta este constituit din mortar adeziv si masa de spaclu de culoare alba sau gri, cu aderenta si elasticitate sporite si din polistiren expandat ignifugat fabricat special pentru Arabesque sub cerintele Directivei europene 89/106/EEC. In acelasi scop, la inceputul anului in curs am lansat Termofix Ecobond, un adeziv de culoare gri, realizat pe baza de lianti hidraulici si agregate selectionate, conform ghidului de agrement tehnic european ETAG 004 si Directivei europene 2003/53/CE. Acesta se utilizeaza la lipirea placilor termoizolante din polistiren, vata minerala, pluta, silicat de calciu, lemn mineralizat etc.
 

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA