Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

ANALIZA: Perspective pozitive pe segmentul de materiale compozite

Potrivit unui raport dat recent publicitatii de organizatia profesionala Composites Germany, aflat la editia a XII-a, perspectivele pe piata materialelor plastice compozite, armate cu fibre, sunt pozitive. Respondentii, membri ai asociatiei (din cadrul AVK, CCeV, CFK-Valley si grupului de lucru al VDMA privind tehnologiile hibride usoare de constructii) au fost invitati sa contureze o serie de factori macroeconomici specifici acestui segment al pietei, reflectand cu acuratete situatia actuala din trei regiuni prestabilite – Germania, Europa si la nivel mondial. In general, aprecierile sunt pozitive atat in ceea ce priveste propriile afaceri, cat si contextul pietei. De exemplu, 86% au descris situatia generala de afaceri ca fiind „pozitiva” sau „foarte pozitiva”, existand insa anumite diferente regionale, desi majoritatea celor intervievati considera ca, practic, pe termen scurt (in urmatoarele sase luni) si mediu, contextul pietei nu se va deteriora, ba mai mult, s-ar putea imbunatati.
Sondajul a vizat si alti indicatori ce reflecta climatul investitional in bransa producatorilor de materiale plastice armate cu fibra (cheltuieli de capital – adica investitii propriu-zise si fonduri alocate pentru dezvoltarea componentei de resurse umane). Doar 6% din respondenti considera ca numarul personalului ar trebui sa se diminueze, in timp ce 44% cred ca vor trebui sa-si majoreze numarul de angajati. Aproape jumatate dintre respondenti sunt de parere ca, in urma unor investitii sustinute, societatile pe care le administreaza vor deveni mai active in domeniul materialelor plastice compozite.
Cand vine vorba de factorii ce determina evolutia cererii pe piata, se observa doar modificari minore. Cele doua sectoare traditionale carora li se adreseaza producatorii de materiale compozite (industria auto si cea aeronautica) sunt percepute si in continuare ca fiind domeniile care se preconizeaza ca vor asigura stimuli de crestere substantiala a comenzilor. Din ce in ce mai mult, se face insa referire la alte sectoare, percepute anterior drept conexe, cum ar fi segmentul infrastructurii si cel de constructii. Pentru prima data, de fapt, asteptarile cu privire la aceste doua sectoare sunt mai mari decat in cazul celor traditionale.
In ceea ce priveste materialele in sine, compozitele ce includ material plastic armat cu fibre de carbon) continua sa ocupe prima pozitie in ceea ce priveste rata de crestere a vanzarilor. Din punct de vedere geografic, Asia este inca regiunea care va genera cei mai multi stimuli majori de crestere.
Spre deosebire de sondajul precedent, dupa evaluarea situatiei generale de afaceri, tendinta pozitiva este ceva mai clara, in timp ce evaluarile respondentilor cu privire la contextul propriilor afaceri nu s-au schimbat. Astfel, se remarca continuarea unei evaluari foarte optimiste, la un nivel extrem de ridicat. 
Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul ca asteptarile pe termen lung sunt oarecum neclare, luandu-se in considerare o anumita saturare a cererii. Acest aspect ar trebui sa fie luat in serios, iar pe termen mediu, va fi interesant de vazut daca va exista o temperare a ratei de crestere a vanzarilor sau daca, dupa primul semestru a.c., in a doua jumatate a anului in curs, situatia va fi pozitiva. In plus, valorile foarte ridicate ale indicatorului increderii pe segmentul materialelor plastice compozite nu sunt sustenabile pe termen lung, iar riscul unei eventuale scaderi nu ar trebui, prin urmare, sa fie subestimat, avertizeaza reprezentantii Composites Germany. Pentru a descarca un rezumat al studiului, cu diagramele specifice, click aici!

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA