
Potrivit celor mai recente date INS, disponibile pentru primele 6 luni ale anului trecut, in Romania s-au produs, in total, aproape 115.000 de tone de lacuri si vopsele (-10,5% fata de nivelul din primele sase luni din 2021), livrarile au cumulat 99.200 de tone (-4,7%), in valoare de 121,5 milioane de euro (+7,2%). Din cantitatea totala a livrarilor, 95.800 de tone s-au livrat pe piata interna (-5,5%) si 3.426 de tone au reprezentat exporturi (+27,5%). Este evidenta scaderea cererii consemnate pe piata interna in intervalul analizat, cresterea de preturi, dar si o orientare a producatorilor mai mult catre exporturi. Cele mai mari cantitati reprezinta vopsele si lacuri dispersate sau dizolvate in mediu apos, a caror valoare de piata in primele 6 luni ale anului 2022 a ajuns la aproape 102 milioane de euro. Diferenta este reprezentata, majoritar, de lacuri si vopsele pe baza de solventi, dar si de alte produse speciale.

Producatorii autohtoni de lacuri si vopsele au furnizat in semestrul intai din 2022 pe pietele din strainatate produse pe baza de apa in valoare de 5,17 milioane de euro (+24%), in principal catre beneficiarii din Bulgaria, Republica Moldova, Germania, Slovenia, Ungaria si Grecia, dar si catre alte state. Totodata, exporturile romanesti de lacuri si vopsele pe baza de polimeri sintetici s-au situat la circa 5,79 milioane de euro (+42%), livrarile fiind efectuate prioritar pe piata din Bulgaria, precum si in Republica Moldova, Spania, Germania, Croatia, Turcia etc.

Importurile anuale ajung la aproape 250 milioane de euro
In ceea ce priveste importurile, acestea au ajuns in 2021 la 235 milioane de euro, estimarile pentru 2022 indicand o valoare de circa 250 de milioane de euro, corespunzatoare unei cantitati de 99.000 de tone (+5,6%). Consultand diagrama ce prezinta dinamica semestriala a importurilor de lacuri si vopsele (pe baza de polimeri sintetici si cu polimeri in mediu apos, exclusiv pigmenti si alte sortimente), se poate constata cu usurinta ca, in intervalul ianuarie-iunie 2022, s-a remarcat un record din punct de vedere valoric, nemaiintalnit din 2008 pana in prezent, in pofida pandemiei si a efectelor conflictului militar din Ucraina. Astfel, in cazul primei grupe sortimentale, avansul fata de primul semestru din 2008 a fost de 68,4%, iar la vopselele ecologice, pe baza de apa, saltul s-a plasat la 61,1%, ceea ce denota o ascensiune sustenabila. De altfel, in semestrul intai din 2021, valoarea totala a importului de lacuri si vopsele s-a plasat la 116,9 milioane de euro, iar in ianuarie-iunie 2022 acest indicator a depasit 135,1 milioane de euro, ceea ce a insemnat o majorare de 15,5% si, evident, o cota-record pentru ultimii 14 ani. Din punct de vedere al structurii surselor de provenienta, la sortimentele pe baza de apa ponderea actuala, din semestrul intai al lui 2022, o detin companiile din Germania (cu 39% din total), urmate de cele din Italia (18%), Franta (11%), Austria si Grecia (12% fiecare), respectiv Polonia (cu 8%). In cazul sistemelor de finisare cu polimeri sintetici, in primele sase luni din 2022 acestea au fost importate preponderent din Germania (34%), Italia (33%), Polonia (10%), Olanda (9%), Turcia (8%) si Franta (6%).