Sâmbătă, 26 Iulie 2025
RO EN

ELECTROGLOBAL: Investitii in noi utilaje si digitalizarea proceselor interne

Electroglobal Cluj, furnizor de solutii si echipamente electrice dedicate eficientizarii proceselor industriale, a inregistrat o crestere de peste 10% a cifrei de afaceri in primele sase luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada din 2018. Potrivit datelor companiei, avansul a fost consemnat intr-un context pozitiv al pietei si implementarii eficiente a investitiilor. Pentru 2019, managementul Electroglobal se asteapta la o crestere temperata a afacerilor, cu accent pe partea de servicii si in functie de evolutia pietei. Conform informatiilor publice, compania a incheiat anul 2018 cu un rulaj de 100 de milioane de lei, in crestere cu 1,3% fata de nivelul din 2017.
Interviu cu dr. ing. Radu Ciorba (56 de ani), director general si actionar al Electroglobal si manager cu o experienta profesionala de 26 de ani pe piata echipamentelor si solutiilor pentru instalatii electrice si automatizari industriale.
 
- Ce perspective sunt pe piata romaneasca de echipamente electrice?
- In primul semestru au stagnat proiectele in infrastructura, dar a fost un trend ascendent pentru cele industriale, greenfield si brownfield. Pentru perioada 2020 - 2024 consideram ca viitorul va aduce tot mai multa tehnologie in viata noastra, iar companiile care aplica sau dezvolta tehnologie vor fi castigatorii pietelor.
 
- Cum evolueaza business-ul Electroglobal, in acest context?
- In primul semestru am inregistrat o crestere de 10% a cifrei de afaceri, in special datorata majorarii veniturilor obtinute din servicii si mai putin vanzarilor de produse. Avansul a fost inregistrat intr-un context pozitiv al pietei si al implementarii eficiente a investitiilor. Cifra de afaceri din acest semestru a avut la baza extinderea competentelor noastre tehnice dar si a proceselor de business si se datoreaza, in mod special, proiectelor executate pentru piata de export si a unor lucrari la cheie in domeniul automatizarilor industriale. Pentru 2019 planificam o crestere temperata, cu accent pe partea de servicii, in functie de evolutia pietei.
 
- Din ce domenii provine cea mai mare parte a cererii de servicii si produse?
- In 2018 am castigat clienti atat din tara, cat si din strainatate. Un trend ascendent l-au avut proiectele de dezvoltare in procesele de automatizare, robotizare si digitalizare, care incep sa prinda teren pe piata romaneasca. Ponderea exporturilor a fost cu 12% mai mare in 2018 fata de 2017.
 
- Ce strategie de dezvoltare aveti pentru piata din Romania?
- Strategia de dezvoltare a anului 2018 a vizat trei piloni principali. In primul rand, am urmarit cresterea portofoliul de clienti cu bonitate financiara solida si majorarea volumului de vanzari prin echipamente cu valoare adaugata si serviciile conexe (proiectare electrica, software, uzinare tablouri electrice, montaj, service etc.). Totodata, ne-am axat pe executia de proiecte “la cheie”, care au componenta majora actionari electrice - automatizari industriale sau iluminat. Nu in ultimul rand, ne dezvoltam competentele pentru a putea contribui la digitalizarea fabricilor clientilor nostri. Pentru 2019 bugetam investitii in utilaje si echipamente pentru uzinarea tablourilor electrice si in digitalizarea proceselor interne. De asemenea, continuam sa investim in cresterea competentelor angajatilor.

Din aceeasi categorie

04 Iul 12:22 | E-INFRA, membru fondator si partener al think-tank Atlantic Council Romania
26 Iun 12:26 | ADREM atrage 18 milioane euro de la ING si BRD pentru extinderea operatiunilor
26 Iun 07:00 | SIEMENS: Vanzari de aproape 20 miliarde euro si perspective de crestere de pana la 7%
25 Iun 11:54 | Schrack Technik a inaugurat noul centru de materiale electrice de la Domnesti
19 Iun 07:00 | LEGRAND obtine cresterea afacerilor cu 12,3% si are prognoze optimiste pentru 2025
18 Iun 12:46 | Kilowat: Eliminarea plafonarii energiei va aduce cresteri de 34-130% ale preturilor
11 Iun 15:14 | ADREM: Venituri de 70 milioane euro in 2024 si planuri de crestere cu 70% in 2025
11 Iun 07:29 | FOCUS Security: Crestere de 30% a cererii de automatizari integrate, pana in 2030
11 Iun 07:00 | EATON raporteaza afaceri de 6,4 miliarde USD in primele trei luni ale anului 2025
10 Iun 07:18 | SECUNET: Stabilitatea financiara a companiei, principalul obiectiv pe termen scurt
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA