Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

GEBERIT: Cresteri ale rezultatelor financiare in monede locale pe terte piete mari

In primul trimestru al anului 2023, vanzarile nete ale grupului Geberit au scazut cu 8,9%, pana la 893 milioane franci elvetieni - CHF. Ajustata pentru efectele valutare negative de 46 milioane CHF, scaderea a ajuns la 4,3%. Aceste cifre au fost influentate pozitiv cu aproximativ 12% de cresterile preturilor de livrare. Scaderea volumului a fost cauzata in primul rand  de baza ridicata de raportare din acelasi trimestru al anului precedent si, in al doilea rand dar intr-o masura mai mica, de reducerea stocurilor in exces la distribuitori, precum si de incetinirea activitatii de renovare. In unele tari europene, a existat si o schimbare a cererii de la solutii sanitare la sisteme de incalzire, pe fonful crizei energetice curente. La nivel regional, vanzarile nete ajustate din Europa au scazut cu 6%, cele din Orientul Indepartat/Pacific cu 7,7% si cele din America cu 1,3%. In schimb, regiunea Orientului Mijlociu/Africa a inregistrat o crestere de 37,4%. In ceea ce priveste gamele de produse, , vanzarile nete ajustate la valuta au scazut cu 2% pentru sistemele de conducte, cu 4,6% pentru cele de baie si cu 5,8% pentru solutiile de instalare si spalare. In general, rezultatele primului trimestru au fost afectate negativ de volume mai mici si evolutii nefavorabile ale monedei elvetiene. Cu toate acestea, in valute locale s-au inregistrat cresteri pe toate planurile. Volumele mai mici, preturile materiilor prime care au ramas mai ridicate fata de anul precedent si cresterile semnificative ale cheltuielilor cu personalul legate de tarife au fost compensate de cresterile preturilor de vanzare si de tarifele mai mici la energie. In total, fluxul de numerar operational (EBITDA) a scazut cu 2,5%, pana la 296 milioane CHF. Cu toate acestea, dupa ajustarile valutare, aceasta a corespuns unei cresteri de 3,9%. Marja a sporit cu 220 de puncte de baza (2,2%) pana la 33,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent. In ceea ce priveste venitul net, acesta s-a diminuat cu 2,3%, ajungand la 215 milioane CHF, corespunzator unei profitabilitati de 24,1%. Previziunile pentru anul in curs nu s-au schimbat semnificativ. In ansamblu, este de asteptat ca mediul economic sa ramana provocator pentru industria constructiilor in 2023, situatia fiind caracterizata de scaderea activitatilor de constructii in Europa ca urmare a inflatiei si a ratelor dobanzilor mai mari, manifestarea unor efecte pozitive ale pandemiei in directia imbunatatirii locuintelor si  trecerea temporara de la solutii sanitare la solutii de incalzire, mai ales pompe de caldura, in unele tari europene. Pe plan national, Geberit a anuntat pentru 2021 o cifra de afaceri de 81,76 milioane de lei, cu 20,4% mai mare fata de cea din anul anterior.
 
 

Din aceeasi categorie

16 Dec 06:00 | EHPA: Pompele de caldura revin la crestere in Europa, cu 9% in semestrul intai 2025
15 Dec 06:00 | Interconnection: 106 mil. mp de incalzire in pardoseala instalati anul trecut in Europa
03 Dec 13:58 | SAMSUNG: Solutii pentru eficienta energetica adaptate noilor standarde europene
28 Noi 06:00 | ARISTON: Vanzari de 2 miliarde euro si perspectiva imbunatatita pentru anul 2025
26 Noi 14:52 | Melinda Group se reinventeaza: afaceri de 160 mil. euro si lansare de identitate noua
26 Noi 06:00 | GEBERIT: Rezultate pozitive pentru primele 9 luni, susținute prin creșterea livrarilor
21 Noi 06:12 | DAIKIN EDC, un hub inovator pentru sustenabilitate si tranzitia energetica a Europei
21 Noi 06:00 | MITSUBISHI ELECTRIC consemneaza o crestere-record de vanzari si profit in 2025
11 Noi 18:14 | Samsung Electronics a finalizat achizitia companiei FlaktGroup, lider HVAC in Europa
07 Oct 12:46 | Florent Blain, numit Director General al fabricii GROUPE ATLANTIC din Ploiesti
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA