Duminică, 09 Noiembrie 2025
RO EN

ARISTON: Dublare a pietei de panouri solare, in urmatorii doi ani

Piata de panouri solare din Romania ar putea ajunge, in urmatorii doi ani, la un volum al vanzarilor de 50.000 de sisteme, urmand a se apropia de celelalte tari europene, potrivit estimarilor companiei Ariston Thermo, unul dintre principalii furnizori de sisteme specializate la nivel national. Astfel, cererea de echipamente se va situa, in continuare, pe un trend ascendent, in special datorita prelungirii programului Casa Verde in 2012. "Avand in vedere faptul ca, inaintea demararii proiectului respectiv in Romania numai circa 20.000 de locuinte erau dotate cu panouri solare, finantarile guvernamentale din perioada 2010 - 2012 asigura posibilitatea majorarii acestui indicator la aproximativ 50.000 de unitati. De asemenea, trebuie mentionat ca achizitia si montajul efectiv al panourilor solare finantate prin program sunt decalate din cauza duratei procesului de aprobare, precum si a perioadei de un an necesare pentru implementare", a declarat Catalin Draguleanu, director de vanzari al Ariston Thermo Romania. Conform informatiilor furnizate de catre reprezentantii Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), in cadrul programului privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila derulat in 2010, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire prin intermediul programului Casa Verde, au fost depuse circa 18.400 de dosare de finantare, 16.100 de proiecte fiind aprobate. Dintre acestea, la mijlocul lunii august 2011, se aflau pe planul de decontare 7.500 de cereri, in timp ce peste 5.400 au fost deja achitate. In cadrul sesiunii desfasurate in intervalul 1 iunie - 15 iulie 2011, au fost inregistrate la AFM circa 24.000 de solicitari de finantare, in valoare totala de 140 milioane de lei, cu 40% peste suma de 100 milioane de lei alocata de la buget.
Potrivit celui mai recent raport al Federatiei Europene a Industriei de Panouri Solare (ESTIF), la nivel european, liderul pietei de panouri solare este Germania, unde peste 2,7 milioane de locuinte beneficiaza de astfel de sisteme, panourile solare ocupand o suprafata de peste 13,8 milioane de metri patrati. In clasamentul alcatuit de specialisti, inaintea Romaniei se mai afla Grecia (cu peste 4 milioane mp de panouri solare instalate), Austria, Italia, Spania, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia si Bulgaria.
Modificari ale criteriilor de achizitie a panourilor solare
Lansarea programului Casa Verde, in 2010, a determinat schimbari majore in ceea ce priveste criterile de achizitie, majoritatea beneficiarilor optand pentru echipamente care sa se incadreze in limita maxima subventionata de stat (in valoare de 6.000 de lei), orientandu-se, astfel, spre sisteme avand circulatie naturala. Acestea au boilerul pozitionat in exterior, foarte aproape de colectorul solar, generand pierderi de caldura si avand aplicabilitate limitata si durata de utilizare redusa. "Alegerea acestui tip de sisteme a fost determinata de pretul scazut, in pofida dezavantajelor pe care le prezinta, cel mai important dintre acestea fiind faptul ca echipamentele nu au capacitatea necesara de a asigura apa calda menajera in anumite perioade ale anului (primavara si iarna), cand gradul de insorire scade. Totusi, in perioada urmatoare populatia va opta tot pentru acest tip de sisteme, din dorinta de a nu depasi subventia oferita de Guvern. Randamentul unei instalatii solare depinde, in mare masura, de calitatea panoului, precum si de o dimensionare corecta a sistemului", a precizat Catalin Draguleanu. Informatii suplimentare, la www.aristonthermo.ro

Din aceeasi categorie

07 Oct 12:46 | Florent Blain, numit Director General al fabricii GROUPE ATLANTIC din Ploiesti
03 Oct 07:00 | DANFOSS obtine rezultate solide in semestrul intai, in pofida mentinerii mediului volatil
25 Sep 07:00 | INGERSOLL RAND anunta o crestere de 5% a cifrei de afaceri /consolidare prin achizitii
23 Sep 15:31 | REHAU Building Solutions: Crestere sustinuta a afacerilor, in primele 9 luni din 2025
23 Sep 12:57 | ARISTON: Romanii sunt reticenti in reinnoirea echipamentelor de confort termic
23 Sep 07:00 | DAIKIN obtine cresteri de venituri prin consolidarea capacitatilor de vanzari si marketing
22 Sep 07:54 | LINDAB: Strategie de consolidare pe o piata de ventilatii industriale in stagnare
17 Sep 07:15 | Termoline: T.A.B.S. si pompe hibride, inovatii pentru cladiri cu consum redus
17 Sep 07:00 | GRUNDFOS inregistreaza crestere pe pietele-cheie si planifica un plus de pana la 7%
15 Sep 07:42 | SRG militeaza pentru integrarea pompelor de caldura geotermale in politica energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA