
In prima parte a anului in curs, Final Distribution a lansat noul sistem de acoperis Novatik Avangarde, prima tigla metalica vopsita dupa profilare fabricata in Romania. "Vopsirea dupa profilare se efectueaza prin intermediul uneia dintre cele mai moderne linii specializate din Europa. Acesta este un procedeu inovator pe piata locala, deoarece ofera o protectie superioara la coroziune (datorita faptului ca toate muchiile sunt protejate), iar stratul de vopsea este uniform - fara microfisuri sau aglomerari ale stratului de acoperire. De asemenea vopseaua folosita este foarte rezistenta la procedurile de faltuire, faltuirea fiind unul dintre marile avantaje ale sistemului nostru de invelitori Novatik pentru ca asigura o etanseitate sporita intregului acoperis", a mai spus managerul firmei.
Piata sistemelor de invelitori se va stabiliza la 125 milioane de euro
Potrivit estimarilor lui Dan Mircescu, piata locala de invelitori se va situa la nivelul anului trecut, respectiv la 125 milioane de euro, corespunzatoare unei cantitati de 25 milioane mp. "Piata nu va creste valoric, ci cantitativ, din cauza scaderii continue a pretului in detrimentul calitatii. Pe segmentul de acoperisuri premium prognozam o usoara evolutie cantitativa, dar nu semnificativa. Piata a inceput sa se maturizeze, in sensul ca am observat ca sectorul produselor premium este acoperit tot mai mult de firme specializate in comercializarea si instalarea acoperisurilor, in timp ce produsele «de masa» si ieftine au ramas in portofoliul firmelor generaliste", a explicat directorul general al Final Distribution.
Cea mai mare parte a cererii pentru sistemele de acoperisuri comercializate de companie, respectiv Gerard si Novatik, provine din segmentul rezidential privat, in timp ce, din punct de vedere geografic, majoritatea solicitarilor sunt formulate de beneficiari din regiunea de sud-est a tarii, ca urmare a dezvoltarii concentrice si a existentei unei piete deja traditionale pentru tigla metalica. Pentru informatii suplimentare, click aici!