Duminică, 27 Aprilie 2025
RO EN

FINAL DISTRIBUTION: Cifra de afaceri de 4 milioane de euro, in 2010

 
 
Final Distribution, importator si distribuitor al produselor de constructii marcile Gerard, Delta si Keylite a inregistrat, in 2010, o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, veniturile mentinandu-se la nivelul din 2009. Pentru anul in curs reprezentantii companiei estimeaza o crestere de circa 20%, pe fondul finalizarii unor investitii de 0,5 milioane de euro intr-un nou segment de activitate.
 
 
Dan Mircescu, director general al companiei Final Distribution: "Cu toate ca 2010 a fost un an dificil pentru piata materialelor de constructii, am reusit sa mentinem la un nivel constant volumul vanzarilor la produsele din portofoliu. Mai mult, anul trecut a reprezentat pentru noi o perioada de investitii in dezvoltare. Am alocat fonduri de peste jumatate de milion de euro, iar rezultatele acestui demers vor fi vizibile in situatiile financiare din 2011. Astfel, pentru anul in curs estimam cresterea cifrei de afaceri cu peste 20%. O pondere de 65% din incasarile anului trecut a fost reprezentata de vanzarile de tigla metalica cu acoperire de piatra naturala marca Gerard, Final Distribution avand peste 70% din piata. Membranele de protectie pentru acoperis si fundatii din gama Delta au contribuit la veniturile firmei cu 21%. In luna aprilie 2010, in portofoliul de produse al companiei au fost incluse ferestrele de mansarda Keylite, oferta noastra incluzand, iastfel, un pachet complet de solutii pentru acoperisuri".

Din aceeasi categorie

04 Apr 11:13 | Parteneriat intre Lattonedil si Proinvest Group pentru productie panouri termoizolante
31 Mar 13:28 | ISOPAN EST: Afaceri de 81 milioane euro in 2024, pe o piata in crestere
28 Feb 06:00 | LINDAB obtine in 2024 o cifra de afaceri record datorata achizitiilor din ultimul an
17 Feb 12:53 | DONALAM: Industria siderurgica are nevoie de interventia imediata a statului roman
13 Feb 06:44 | MIRAS: Investitii semnificative in dezvoltarea fabricilor din Chitila si Banesti
17 Ian 10:37 | MIRAS marcheaza 30 de ani de excelenta cu afaceri de peste 100 de milioane de euro
13 Ian 13:43 | Marcegaglia Steel si Manni Group investesc in extinderea si consolidarea Isopan
16 Dec 06:10 | PEIKKO: Afaceri de 17 milioane euro si perspective favorabile pentru anii urmatori
11 Dec 06:49 | TERASTEEL: Extindere, diversificare a portofoliului si consolidare a cotei de piata
02 Dec 06:46 | ANALIZA: Cererea de structuri metalice ramane solida datorita proiectelor industriale
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA