Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

TBI Bank se alatura RoFin.Tech pentru a sustine inovatiile in startup-uri si corporatii

Atat startup-urile, cat si corporatiile au nevoie de acces la consultanta strategica, la profesionisti din domeniul juridic, la un mediu sigur pentru a testa si experimenta, la parteneriate si nu numai pentru a beneficia de cele mai bune oportunitati. In acest sens, TBI Bank, leader pe segmentul Cumpara acum, plateste mai tarziu (BNPL), si-a unit fortele cu RoFin.Tech, cea mai importanta asociatie fintech din Romania, pentru a putea sprijini companiile din intreaga tara. Acest parteneriat isi propune sa contribuie la digitalizarea sectorului financiar romanesc, cu impact pozitiv asupra economiei si societatii in general.
Fiind o banca challenger, cu o mentalitate de tip fintech, aderarea TBI Bank la RoFin.Tech nu reprezinta altceva decat o evolutie fireasca. De-a lungul anilor, TBI a acumulat o experienta semnificativa in crearea de solutii inovatoare adaptate la nevoile clientilor de astazi si din viitor. Asadar, prin acest parteneriat, TBI va impartasi cunostinte, informatii si exemple de bune practici cu companii din toata Romania, o situatie de tip win-win pentru toate partile implicate.
Pandemia COVID-19 a evidentiat si mai mult importanta tehnologiei digitale in afaceri si a creat oportunitati pentru antreprenori de a dezvolta solutii inovatoare, bazate pe tehnologie. Inovatiile fintech se afla in fruntea multor tendinte tehnologice disruptive si contribuie la stimularea incluziunii financiare atat pentru persoane fizice, cat si pentru companii.
Asociatia Romana de Fintech - RoFin.Tech a fost infiintata cu scopul principal de a reprezenta interesele companiilor romanesti de tehnologie care construiesc produse tehnologice brevetate. Obiectivele principale ale RoFin.Tech sunt cresterea penetrarii mediului digital, a tehnologiei si a antreprenoriatului in serviciile financiare si crearea si dezvoltarea canalelor offline si online necesare pentru ca firmele romanesti de fintech sa isi extinda operatiunile la nivel international.
„Vrem sa construim un viitor inteligent si sa gasim modalitati prin care companiile romanesti sa ajute la dezvoltarea sectorului fintech. Pentru a realiza acest lucru, dorim sa facem parte dintr-un ecosistem unic, care conecteaza companii disruptive si organizatii de top. Impreuna cu partenerii nostri, cream un mediu prielnic pentru a dezvolta si implementa tehnologiile de maine”, a afirmat Gergana Staykova, Market Leader in cadrul TBI.
„TBI Bank Romania este una dintre bancile agile, care, in ultimii ani au lansat produse inovative si au inceput sa se dezvolte similar unei companii de tip fintech. Ne bucura faptul ca oficializeaza aceasta tendinta de a adopta inovatia tehnologica alaturandu-se ca partener suport al Asociatiei Romane de Fintech. Credem intr-o colaborare consistenta intre membrii RoFin.tech si TBI Bank si speram sa mai anuntam astfel de parteneriate cat mai curand, spre beneficiul clientilor de servicii financiare din Romania”, a declarat Cosmin Cosma, Presedintele Asociatiei Romane de Fintech , CEO si Fondator Finqware.
RoFin.Tech este, de asemenea, membru fondator al European Digital Finance Association (EDFA), o asociatie la nivelul Uniunii Europene (UE), care reprezinta companiile fintech din intreaga Uniune in interactiunile lor cu institutiile UE.

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:00 | ORACLE: Patru contrate majore au dus portofoliul RPO la peste 455 miliarde USD
16 Oct 16:59 | SustainStruct vizeaza monitorizarea podurilor cu ajutorul tehnologiilor spatiale si AI
16 Oct 07:00 | CISCO anunta o cifra de afaceri de aproape 57 miliarde USD pentru anul fiscal 2025
14 Oct 07:00 | SALESFORCE utilizeaza intensiv sisteme AI si obtine rezultate remarcabile in 2025
13 Oct 11:01 | BIMcon Summit 2025: AI-ul transforma ireversibil colaborarea din constructii
10 Oct 16:25 | ICI Bucuresti si POLITEHNICA Bucuresti construiesc prima AI Factory din Romania
09 Oct 07:00 | TRIMBLE isi continua trendul ascendent de crestere a performantei si in anul curent
06 Oct 12:27 | SOFTLEAD: Cererea de solutii software, influentata de contextul economic
06 Oct 07:00 | AUTODESK: Vanzari in crestere din sectorul de arhitectura, inginerie si constructii
02 Oct 18:16 | ANIS: IT-ul romanesc se afla intr-o etapa de prudenta si consolidare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA