Miercuri, 18 Iunie 2025
RO EN

SAFETECH Innovation estimeaza cresterea business-ului la 20 milioane de lei

Safetech Innovations, o companie de securitate cibernetica listata pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti, raporteaza pentru anul 2020, o cifra de afaceri de 14,7 milioane lei, in crestere cu 43% fata de anul 2019 si un profit net de 3,1 milioane lei, cu 148% mai mult, comparativ cu anul anterior. In 2020, marja profitului net a atins un nivel record de 21%.
„Intr-un an marcat de o pandemie globala, in care companiile s-au luptat sa functioneze in continuare, afacerea noastra a prosperat. Doresc sa multumesc intregii echipe Safetech Innovations pentru contributia adusa in dezvoltarea companiei pe parcursul anului trecut. In linie cu politica noastra de dividende, rezultatele extraordinare din 2020 vor fi distribuite sub un model hibrid, unde o parte din profit va fi capitalizata si investitorii nostri vor beneficia de actiuni gratuite, iar o alta parte va fi distribuita in numerar. Consideram ca acest echilibru intre capitalizare si distribuire de numerar este unul perfect si ofera companiei capital suficient pentru continuarea dezvoltarii accelerate. In acelasi timp, actionarii Safetech Innovations sunt recompensati pentru increderea acordata afacerii noastre,” a declarat Victor Gansac, CEO Safetech Innovations.
In 2020, Safetech Innovations a inregistrat venituri operationale de 18,5 milioane lei. Din suma respectiva, 7,8 milioane lei au provenit din vanzarea de servicii de securitate, o crestere de 54% fata de 2019, iar 6,7 milioane lei au provenit din servicii de mentenanta si suport solutii de securitate precum si din implementarea de solutii de securitate. Alte 3,4 milioane lei au fost fonduri UE nerambursabile accesate de companie in anul 2020 in cadrul proiectului SafePIC, ce are ca scop cresterea capacitatii de raspuns a echipei de interventie rapida in caz de urgenta (STI-CERT) la atacuri si incidente de securitate cibernetica. Pe parcursul anului 2020, Safetech Innovations a furnizat servicii de securitate cibernetica pentru peste 50 de clienti din Romania si din strainatate.
In 2020, Safetech Innovations a implementat o noua organigrama, precum si noi fluxuri si proceduri de lucru in vederea eficientizarii activitatii. Ca urmare, in 2020, compania a inregistrat o crestere cu 23% a productivitatii valorice a muncii. Acest lucru a produs un efect pozitiv direct asupra majorarii ratei de profitabilitate, care a crescut de la 16% la 21%. Mai mult, pe parcursul anului 2020, compania s-a adaptat la contextul general al crizei sanitare prin implementarea de masuri tehnice organizationale, astfel incat, 95% din serviciile si solutiile de securitate cibernetica oferite de Safetech Innovations au putut fi furnizate si implementate de la distanta. In anii ce urmeaza, acest lucru va ajuta organizatia sa isi mareasca numarul de clienti pe pietele externe. Pentru 2021, compania estimeaza o cifra de afaceri de 20 milioane de lei din activitatea principala si un profit net de 4,5 milioane lei.
In linie cu politica de dividende a Safetech Innovations, conducerea va propune in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor din data de 16 aprilie 2021, o capitalizare de 2,5 milioane lei din profit si distribuirea de dividende in numerar in valoare de 437.500 de lei. Astfel, actionarii vor primi pentru fiecare actiune detinuta, 4 actiuni gratuite SAFE, precum si 0,14 lei.
Safetech Innovations este listata pe piata AeRO din data de 29 ianuarie 2021. Actiunile SAFE sunt in acest moment cele mai tranzactionate instrumente financiare de pe piata AeRO in 2021. In doar 21 de zile de la debut, investitorii au tranzactionat actiuni in valoare de 23,6 milioane lei, ceea ce inseamna o valoare medie pe zi de 1,1 milioane lei. La 1 martie 2021, inainte de publicarea rezultatelor financiare preliminare, actiunile SAFE se tranzactionau la un pret de 31,6 lei pe actiune. Prin urmare, capitalizarea de piata a Safetech Innovations a ajuns la 102 milioane lei.

Din aceeasi categorie

10 Iun 13:11 | Schneider Electric: Noua initiativa pentru dezvoltarea unui ecosistem nativ AI
10 Iun 11:46 | Propuneri APMGS pentru dezvoltarea domeniului monitorizarii structurale/geotehnice
06 Iun 11:49 | MAZARS: Circa 70% dintre companiile din Romania utilizeaza AI in procesele interne
06 Iun 11:39 | ANCPI: Aproape sapte milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetateni
05 Iun 12:53 | Companiile care folosesc Softlead Digital DNA sunt deschise catre digitalizare
04 Iun 10:33 | XARI Agency: 70% din siteurile companiilor romanesti nu sunt conforme cerintelor UE
03 Iun 09:20 | APMGS aniverseaza 3 ani de activitate in monitorizarea structurala si geotehnica
03 Iun 07:00 | NEMETSCHEK: Presiunea pe digitalizare va creste accelerat pe fondul crizelor actuale
29 Mai 17:22 | InfoCons si DNSC anunta un parteneriat strategic in domeniul securitatii cibernetice
29 Mai 11:02 | Arctic Stream & Eximprod lanseaza Cyber Arena, pentru pregatirea in cybersecurity
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA