Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

OVES Enterprise: Afaceri de 20 milioane euro in 2024 si investitii de 3 milioane euro

OVES Enterprise, companie romaneasca de dezvoltare de software, cu expertiza in crearea de solutii software complexe si inovatii AI destinate industriilor aerospatiale, de aparare si de securitate cibernetica, estimeaza pentru 2024 o cifra de afaceri de aproximativ 20 de milioane de euro, aproape dubla fata de anul anterior (cumulat, pe toate entitatile companiei, din cele 7 tari in care este prezenta).
Aceasta performanta este rezultatul extinderii globale, diversificarii portofoliului de clienti si cresterii semnificative in segmentele de Software as a Service (SaaS) si Technology as a Service, in special pentru sectorul de aparare.
"Rezultatele obtinute in 2024 reflecta impactul direct al strategiei noastre de expansiune globala si al investitiilor in inovatie. Am suplimentat bugetul de 2,5 milioane de euro estimat initial pentru cercetare si dezvoltare, ajungand sa investim aproape 3 milioane de euro. Cea mai mare parte din aceasta suma a fost directionata catre Nemesis AI, platforma de inteligenta artificiala, care joaca un rol esential in structura, etichetarea si pregatirea datelor din zonele de conflict, si care, ulterior, sunt utilizate pentru antrenarea si implementarea modelelor AI in sisteme complexe, precum drone autonome si avioane. De asemenea, investitiile au vizat optimizarea logicii de zbor si integrarea datelor in timp real, alaturi de dezvoltarea hardware-ului personalizat, cum ar fi calculatoarele single board, consolidand astfel capabilitatile tehnologice ale clientilor nostri in domenii critice precum securitatea nationala”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
Investitiile in Nemesis AI permit companiei dezvoltarea de solutii tehnologice avansate, care raspund nevoilor critice ale industriilor strategice precum apararea si energia. Iar prin capacitatea de a oferi tehnologii integrate si personalizate, OVES Enterprise isi consolideaza pozitia ca partener esential pentru guverne si organizatii globale..
Pe langa Nemesis AI, compania a alocat fonduri semnificative pentru dezvoltarea unor tehnologii hardware avansate, menite sa sustina integrarea eficienta a solutiilor de inteligenta artificiala in aplicatii diverse.
 
Expansiune globala si diversificare sectoriala
In acest an, OVES Enterprise a continuat sa atraga clienti din industrii precum energie verde si fintech, compensand scaderea cererii din sectorul automotive. De asemenea, compania a inregistrat o revenire a clientilor care, dupa explorarea unor alternative in Asia, au ales sa revina datorita calitatii ridicate a serviciilor.
"Strategia noastra globala este axata pe consolidarea relatiilor cu partenerii existenti, dar si pe explorarea de noi piete cu potential ridicat. Totodata, diversificarea sectoriala ne ofera o stabilitate necesara in fata schimbarilor economice si geopolitice”, adauga Mihai Filip.
 
Perspective pentru 2025
Pentru 2025, extinderea globala ramane o prioritate, OVES Enterprise planuind sa deschida noi birouri in regiuni strategice. Pietele din SUA si Marea Britanie continua sa fie sursele principale ale veniturilor, generand cea mai mare pondere din cifra de afaceri estimata.
Pentru anul viitor, OVES Enterprise are in plan si extinderea functionalitatilor Nemesis AI, prin lansarea unor module dedicate institutiilor guvernamentale si organizatiilor internationale. In acelasi timp, compania va continua sa investeasca in atragerea si formarea de specialisti in inteligenta artificiala, robotica si inginerie aerospatiala.

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:00 | ORACLE: Patru contrate majore au dus portofoliul RPO la peste 455 miliarde USD
16 Oct 16:59 | SustainStruct vizeaza monitorizarea podurilor cu ajutorul tehnologiilor spatiale si AI
16 Oct 07:00 | CISCO anunta o cifra de afaceri de aproape 57 miliarde USD pentru anul fiscal 2025
14 Oct 07:00 | SALESFORCE utilizeaza intensiv sisteme AI si obtine rezultate remarcabile in 2025
13 Oct 11:01 | BIMcon Summit 2025: AI-ul transforma ireversibil colaborarea din constructii
10 Oct 16:25 | ICI Bucuresti si POLITEHNICA Bucuresti construiesc prima AI Factory din Romania
09 Oct 07:00 | TRIMBLE isi continua trendul ascendent de crestere a performantei si in anul curent
06 Oct 12:27 | SOFTLEAD: Cererea de solutii software, influentata de contextul economic
06 Oct 07:00 | AUTODESK: Vanzari in crestere din sectorul de arhitectura, inginerie si constructii
02 Oct 18:16 | ANIS: IT-ul romanesc se afla intr-o etapa de prudenta si consolidare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA