Miercuri, 29 Octombrie 2025
RO EN

DigiSinergy dubleaza investitiile in dezvoltarea de solutii digitale pentru IMM

DigiSinergy, companie tech care dezvolta solutia InvOn, aplicatie de procesare automata a facturilor, anunta investitii de 450.000 de euro in 2022, dublu fata de anul trecut, ca parte a planului de extindere la nivel international si de dezvoltare de noi produse si solutii destinate IMM-urilor, raspunzand, astfel, nevoilor de digitalizare accelerata a acestora.
„Vom dubla valoarea investitiilor in 2022, fata de anul trecut. Cresterea vine pe un fond favorabil, generat de o cerere mai mare in piata de solutii noi care accelereaza digitalizarea in mediul de business. Ne vom concentra, anul acesta, pe dezvoltarea de solutii complete pentru IMM-uri, ERP (soft de gestionare a resurselor interne) si CRM (soft de gestionare a vanzarilor) cu multiple automatizari, procesare facturi cu roboti preprogramati, hyperautomation, integrarea tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) in cat mai multe produse dezvoltate anterior, in incercarea de a raspunde cat mai bine necesitatilor companiilor, cu accent, in principal, pe reducerea pierderilor si a cheltuielilor, concomitent cu maximizarea vanzarilor”, spune Natalia Lepadatu, cofondator DigiSinergy.
In dezvoltarea noilor produse si servicii, DigiSinergy va pune accent pe utilizarea de tehnologii reziliente, agile si elastice, pentru a putea raspunde nevoilor urgente ale IMM-urilor. De asemenea, extinderea paletei de produse este in acord cu principalele tendinte ale industriei:
- „Cloud platforms” - a stat la baza deciziei companiei de a dezvolta, pentru anumite produse, si o varianta cloud, cu arhitectura modulara, adresata companiilor mici;
- „Decision Intelligence” a ghidat DigiSinergy in crearea de rapoarte utile si relevante pentru antreprenori in procesul de decizie;
- „Hyperautomation” este o tendinta care determina compania sa aiba o abordare holistica a proiectelor, care implica o digitalizare completa, fara nevoia de a implica resurse umane pe fluxul de lucru.
„Chiar daca nevoia de digitalizare este tot mai mult constientizata in randul companiilor, iar acestea aloca bugete in crestere in proces, ne asteptam la un boom in domeniul digitalizarii IMM-urilor in momentul in care vor putea fi accesate fonduri europene pentru a sustine investitiile in aceasta directie. Nevoia exista in piata, este stringenta, dar lipsa resurselor de capital amana investitiile in acest domeniu. In Romania procesul de digitalizare este doar reactiv, in cele mai multe situatii. Este nevoie de educatie antreprenoriala si financiara pentru a avea o abordare proactiva, orientata catre o gandire pe investitii”, mai spune Natalia Lepadatu.
Nivelul redus al competentelor digitale, rezistenta la schimbare si birocratia sunt principalii blockeri in adoptia solutiilor digitale in companiile din Romania.
Acesta este si unul dintre principalele motive pentru care strategia DigiSinergy pentru 2022 prevede extinderea la nivel international, pe pietele in care viteza de adoptie a noilor tehnologii este una accelerata.
Pe langa solutia InvOn, DigiSinergy are in portofoliu produse in completare ce degreveaza companiile de task-uri repetitive si le eficientizeaza costurile, precum CashOn, pentru automatizarea procesului de flux de numerar, care centralizeaza informatii pentru o imagine clara in deciziile manageriale, si StockOn, care permite monitorizarea automata a stocurilor, produselor, termenilor de garantie, expirarii si poate genera automat comenzi de aprovizionare etc.
DigiSinergy se afla in discutii cu mai multi clienti din vestul Europei si SUA pentru implementarea solutiilor dezvoltate, fructificand o tendinta in randul companiilor din aceste regiuni de a automatiza deciziile pe fluxul operational ce nu necesita implicare umana si sunt repetitive. Un rol important in proces il are inteligenta artificiala, care invata din actiunile umane, creandu-se reguli ce, ulterior, imbunatatesc rata de precizie a deciziilor.

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:00 | ORACLE: Patru contrate majore au dus portofoliul RPO la peste 455 miliarde USD
16 Oct 16:59 | SustainStruct vizeaza monitorizarea podurilor cu ajutorul tehnologiilor spatiale si AI
16 Oct 07:00 | CISCO anunta o cifra de afaceri de aproape 57 miliarde USD pentru anul fiscal 2025
14 Oct 07:00 | SALESFORCE utilizeaza intensiv sisteme AI si obtine rezultate remarcabile in 2025
13 Oct 11:01 | BIMcon Summit 2025: AI-ul transforma ireversibil colaborarea din constructii
10 Oct 16:25 | ICI Bucuresti si POLITEHNICA Bucuresti construiesc prima AI Factory din Romania
09 Oct 07:00 | TRIMBLE isi continua trendul ascendent de crestere a performantei si in anul curent
06 Oct 12:27 | SOFTLEAD: Cererea de solutii software, influentata de contextul economic
06 Oct 07:00 | AUTODESK: Vanzari in crestere din sectorul de arhitectura, inginerie si constructii
02 Oct 18:16 | ANIS: IT-ul romanesc se afla intr-o etapa de prudenta si consolidare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA