Miercuri, 18 Iunie 2025
RO EN

AUTODESK creste cu 20% in primul trimestru si poate depasi 3,7 miliarde USD

Rezultatele financiare aferente primului trimestru din acest an indica pentru furnizorul nord-american de solutii software pentru proiectare Autodesk venituri totale in crestere cu 20%, pana la 886 milioane USD, respectiv o marja de 15%. Fluxul operational de numerar aferent perioadei analizate s-a plasat la 327 milioane USD, iar fluxul liber de numerar (FCF) la 307 milioane USD. Conducerea corporatiei a afirmat ca performantele obtinute sunt solide si au fost obtinute gratie abilitatii de a gestiona activitatea in vremuri dificile, care este data de calitatea personalului angajat, a produselor si tehnologiilor promovate. Prin prisma crizei generate de Covid-19, prioritatile au fost constituite de sanatatea angajatilor si a comunitatilor, respectiv deservirea optima a clientilor. Modelul de afaceri deosebit de flexibil, sustinut de un bilant puternic au asigurat o fundatie solida ce a permis depasirea dificultatilor curente. Acest lucru este dovedit de cresterea incasarilor si de consolidarea profitabilitatii. Investitiile in monetizarea utilizatorilor atipici din domeniile constructiilor si industriilor prelucratoare vor permite, in perioada urmatoare, cresteri mai mari de 10%, precum si atingerea tintelor stabilite pe termen lung. Informatiile publicate cu privire la trimestrul intai din 2020 mai arata ca nivelul total al produselor si serviciilor facturate s-a majorat cu 11% pana la 884 milioane USD, pe segmentul Autocad incasarile fiind de 262,2 milioane USD (+23%), iar pe AEC (arhitectura, inginerie si constructii) de 382,7 milioane USD (+26%). Analiza geografica arata ca in zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) cifra de afaceri s-a situat la 344,8 milioane USD, ceea ce constituie un avans de 16%. Luand in considerare conjunctura economica actuala, pentru trimestrul al doilea din 2020 se estimeaza venituri cuprinse intre 890 si 905 milioane USD, evaluarile referitoare la intregul an fiscal indicand o cifra de afaceri de 3,6 – 3,7 miliarde USD.

Din aceeasi categorie

10 Iun 13:11 | Schneider Electric: Noua initiativa pentru dezvoltarea unui ecosistem nativ AI
10 Iun 11:46 | Propuneri APMGS pentru dezvoltarea domeniului monitorizarii structurale/geotehnice
06 Iun 11:49 | MAZARS: Circa 70% dintre companiile din Romania utilizeaza AI in procesele interne
06 Iun 11:39 | ANCPI: Aproape sapte milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetateni
05 Iun 12:53 | Companiile care folosesc Softlead Digital DNA sunt deschise catre digitalizare
04 Iun 10:33 | XARI Agency: 70% din siteurile companiilor romanesti nu sunt conforme cerintelor UE
03 Iun 09:20 | APMGS aniverseaza 3 ani de activitate in monitorizarea structurala si geotehnica
03 Iun 07:00 | NEMETSCHEK: Presiunea pe digitalizare va creste accelerat pe fondul crizelor actuale
29 Mai 17:22 | InfoCons si DNSC anunta un parteneriat strategic in domeniul securitatii cibernetice
29 Mai 11:02 | Arctic Stream & Eximprod lanseaza Cyber Arena, pentru pregatirea in cybersecurity
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA