Joi, 27 Februarie 2025
RO EN

ANIS: Piata IT va creste cu un ritm anual de 25% pana in 2022, la 7,3 miliarde euro

Conform celui mai recent studiu ANIS, Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii, piata locala de IT va atinge un volum de 5,9 miliarde de euro pana la finele acestui an, aproximativ 80% fiind reprezentat de exporturi. Totodata, numarul de angajati din industrie creste constant, cu o medie de 10%/an, desi continua sa fie mult sub nevoile pietei.
Potrivit studiului mentionat, volumul pietei locale de IT a crescut in ultimii ani cu o rata relativ constanta, de aproximativ 500 de milioane de euro pe an. Pentru sfarsitul lui 2019, ANIS estimeaza un volum de 5,9 miliarde de euro, din care 4,8 miliarde de euro reprezinta segmentul software si servicii, iar 1,1 miliarde alte activitati din piata de IT. In acest context, ANIS estimeaza mentinerea cotei de crestere anuala, atingand un procent de 25% pana in 2022, respectiv un volum de 7,3 miliarde de euro.
Aproximativ jumatate din veniturile totale (2,7 miliarde de euro) sunt generate de companii mari, cu peste 250 de angajati, urmate de companiile mici (cu pana in 50 de angajati) care aduc un volum de 2,1 miliarde de euro si companii medii (50 - 249 angajati), care contribuie cu 1,2 miliarde de euro. De asemenea, firmele cu capital strain, desi reprezinta numai 10% din numarul total de companii din industrie, genereaza 73% din veniturile pietei si au un ritm sustinut de crestere, de circa 12% pe an, comparativ cu cele romanesti, care genereaza circa 27% din piata, iar in ultimii trei ani au fost marcate de stagnare.
La nivel geografic, Bucurestiul contribuie cu 63% dintre venituri, iar celelalte regiuni importante sunt Nord Vestul cu o pondere 18%, Vestul cu 5%, zona centrala cu 6% si Nord-Estul cu 5%.
„Industria de software si servicii a crescut constant in ultima vreme, atat in ceea ce priveste veniturile, cat si ca numar de angajati, in ciuda impredictibilitatii fiscale si politice care domina peisajul local. Pentru ca acest sector sa-si mentina acelasi ritm de crestere, ANIS recomada continuarea investitiilor si initiativelor publice si private in domenii strategice precum educatia si inovatia, menite sa sustina dezvoltarea pe termen mediu si lung a industriei de software si servicii pe plan local”, a declarat Teodor Blidarus, Presedintele ANIS.
Pe de alta parte, ANIS estimeaza ca exporturile vor atinge un procent de 78% din piata de IT in acest an, in crestere fata de ultimii doi ani, cand s-au inregistrat 72% (2018) si 65% (2017). Serviciile de IT care merg catre pietele din strainatate reprezinta 19% din totalul de exporturi ale Romaniei in 2019, in crestere fata de 2018 (17%) si 2017 (15%). Aceasta tendinta vine pe fondul unei piete interne subdimensionate, cauzata de gradul mic de digitalizare al administratiei, respectiv a adoptarii tehnologiei pe scara foarte mica in companiile romanesti, comparativ cu media UE. Spre exemplu, conform datelor Eurostat, doar 43% dintre companiile din Romania au website, lucru care ne situeaza pe ultimul loc in UE, unde media este de 77%. Tot spre coada clasamentului, pe penultimul loc, ne aflam si in ceea ce tine de folosirea serviciilor cloud, doar 10% dintre companiile din Romania utilizand aceste servicii, media in UE fiind de 26%. Mai mult, doar 17% dintre companii au implementate solutii ERP, iar la nivel UE media este de 34%.
Competitivitatea pe plan extern, principala provocare a companiilor medii
Numarul de angajati din industria IT reprezinta, de asemenea, un indice care creste constant, cu o medie de 10%/an, desi numarul de specialisti continua sa fie mult sub nevoile companiilor. Conform prognozelor ANIS, in Nord-Vestul tarii va fi resimtita o nevoie mai acuta de specialisti, in contextul in care zona respectiva continua sa fie atractiva pentru companiile mari.
In ceea ce priveste productivitatea per angajat, aceasta se mentine relativ constanta in ultimii ani, in usoara crestere. O scadere vizibila a acestui indicator a avut loc in perioada ianuarie 2018, cauzata de mutarea contributiilor catre angajat, in masura in care companiile au absorbit acest cost suplimentar.
Investitiile in domeniu, un alt indicator de referinta pentru bunastarea pietei, cunosc o crestere medie de circa 20 de milioane de euro pe an. Totusi, climatul de instabilitate politica generat de mutarea contributiilor a afectat si acest segment, determinand o scadere a investitiilor de 10 milioane de euro in 2018. Totusi, conform estimarilor ANIS, acest indicator poate cunoaste o crestere constanta, in conditiile pastrarii statusului legislativ actual.
„Asadar, pentru mentinerea si dezvoltarea unei industrii IT puternice, care sa genereze in continuare rezultate remarcabile, autoritatile statului trebuie sa sustina in continuare atat investitiile straine, cat mai ales companiile mici si medii din Romania, care au nevoie de un climat predictibil, respectiv de masuri fiscale si conditii economice care sa incurajeze progresul”, a adaugat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Din aceeasi categorie

26 Feb 06:00 | M+M: Schimbarile de sistem au incetinit cresterea, dar prognozele sunt pozitive
24 Feb 12:34 | evomag: Digitalizarea accelereaza investitiile companiilor in tehnologie
21 Feb 18:15 | CLUSTER TEC: Investitii sustenabile, inovative, digitale si eficiente - INSIDE
20 Feb 11:09 | Romania trebuie sa faca din AI o prioritate strategica pentru securitatea nationala
20 Feb 06:00 | CISCO: Majorare a performantei financiare pentru produsele si serviciile specifice
13 Feb 15:19 | Veolia & Mistral AI: Solutie revolutionara pentru gestionarea interactiva a apei
12 Feb 12:29 | SIXENSE: Zone din jurul viitoarelor linii de metrou prezinta deformari importante
12 Feb 06:00 | SAP anunta o majorare cu 40% a portofoliului de contracte cloud in anul trecut
11 Feb 13:34 | Bitdefender: Hackerii vizeaza companii printr-o inselatorie de recrutare pe LinkedIn
07 Feb 15:46 | FanCourier: E-commerce reprezinta intre 9 si 11% din comertul total al Romaniei
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA