Marți, 25 Februarie 2025
RO EN

TIMIS: 211 proiecte de 4,7 miliarde lei, finantate din fonduri UE, in implementare

Ministrul Fondurilor Europene a prezentat tabloul la zi al proiectelor europene implementate in judetul Timis.
“Astazi am venit la Timisoara in principal pentru a discuta despre stadiul investitiilor din fonduri europene pe Programul Operational Infrastructura Mare, dar si pentru a incerca sa urgentam demersurile pentru tot ceea ce inseamna proiecte de importanta vitala pentru judetul Timis in zona de fonduri europene. Timis este unul dintre judetele performante in atragerea de bani europeni. Sunt 211 proiecte aflate in implementare care insumeaza 4,7 miliarde lei”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Dna. Roxana Minzatu, astazi, in cadrul conferintei de presa sustinute la Consiliul Judetean Timis impreuna cu Dl. Calin Dobra, presedintele CJ.
- 12 proiecte valoare de 3,88 miliarde lei finantate prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) sustin dezvoltarea infrastructurii de transport, judetul fiind traversat de importante coridoare ale retelei europene de transport TEN-T, dar si cea de mediu prin investitiile de alimentarea cu apa sau infrastructura de canalizare si de gestionare a deseurilor municipale. Este finantata construirea terminalului de pasageri sosiri curse externe al Aeroportului Traian Vuia, autostrada Lugoj – Deva, autostrada Timisoara-Lugoj si varianta de ocolire a municipiului, la standard de autostrada.
- 160 proiecte implementate in cadrul Programului Operational Regional, in valoare de 774,6 milioane lei, sprijina activitatea microintreprinderilor, imbunatatirea mobilitatii regionale, conservarea patrimoniului, precum si imbunatatirea infrastructurii sanitare.
- 35 proiecte implementate in cadrul Programului Operational Capital Uman si Programului Operational Competitivitate (POC) au de asemenea un impact deosebit asupra dezvoltarii judetului, fiind notabile mai ales investitiile POC in cercetare medicala.
Un subiect important in dialogul dintre oficialii MFE si CJ Timis a fost implementarea „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Timis”, in valoare 180 milioane euro, contractat in martie 2019. Datorita acestui proiect finantat din POIM, 380.000 persoane vor beneficia de o mai buna alimentare cu apa.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA