Miercuri, 26 Februarie 2025
RO EN

TeraPlast Recycling, investitie de 4,8 milioane euro a companiei TeraPlast

Grupul TeraPlast - cel mai mare producator de materiale de constructii cu capital romanesc - anunta compania specializata in reciclare: TeraPlast Recycling, in urma desprinderii din TeraPlast SA a liniei de business reciclare. Acest pas vine ca urmare a necesitatii de a privi reciclarea ca business independent, in contextul dorintei Grupului de a-l dezvolta.
„In Europa, piata deseurilor de PVC rigid reciclat la nivelul anului 2018 a fost de 480.000 de tone, in contextul in care maxim 20% din acest tip de deseuri se recicleaza. Asta inseamna ca peste 2 milioane de tone, adica 2 miliarde de kilograme, au ramas in natura. Produsele din PVC rigid au o durata de viata cuprinsa intre 30 si 50 de ani in functie de aplicatie. Astfel, este usor sa estimam unde vom ajunge in urmatorii 10 ani daca nu luam masuri concrete in ceea ce priveste reciclarea. In acest context, TeraPlast Recycling este raspunsul la o necesitate la nivel european si o cale prin care Romania face pasi importanti in domeniu. Compania se pozitioneaza pe locul 1 in Romania si in top 10 reciclatori de PVC rigid din Europa, dupa capacitatea de procesare de 12.000 tone anual.” a declarat Dorel Goia, Presedintele Consiliului de Administratie TeraPlast.
Gestionarea impactului pe care activitatea TeraPlast il are asupra mediului face parte din politica de guvernanta corporativa a companiei, aceasta facand pasi importanti in reducerea amprentei de carbon, prin eficientizare energetica si cresterea cantitatii de materiale pe care le recicleaza.
„Promovam importanta reciclarii PVC-ului rigid, atat post-industrial, cat si post-consum si ne-ar placea sa vedem ca initiativa noastra va inspira mediul de afaceri autohton in aceasta directie. Valoarea transferului liniei de business este de 4,8 milioane de euro.” a adaugat Dorel Goia, Presedintele Consiliului de Administratie al TeraPlast.
Deseurile sunt procesate folosind tehnologii si facilitati avansate de reciclare, cu utilaje de ultima generatie achizitionate de la producatori de profil, din Germania si Italia. In perioada august 2018 - martie 2019, sectia de reciclare, devenita acum TeraPlast Recycling, a avut o medie lunara procesata de 650 tone PVC rigid. Materialul reciclabil provine atat din productia proprie, cat si din achizitii. Astfel, anul trecut, 54% din materia prima procesata a provenit din Europa, din tari precum Olanda, Danemarca sau Italia si doar 46% din Romania.
„Suntem convinsi ca Ministerul Mediului isi va indeplini menirea si va introduce obligativitatea ca firmele de colectare sa nu ingroape deseurile din PVC rigid, ci sa le vanda. Pentru TeraPlast este de preferat sa cumpere din Romania, decat sa plateasca 2.000 de euro pentru un transport de 20 de tone din Olanda.” a mai precizat domnul Dorel Goia.
Din perspectiva originii, 52% din totalul de deseu din PVC rigid procesat in 2018 a fost post-consum, iar 48% a fost de origine post-industriala. Produsul rezultat este de calitate superioara datorita tehnologiei de care compania dispune si este disponibil spre comercializare catre terti.
Prin aceasta initiativa, TeraPlast se aliniaza misiunii sale de a oferi solutii eficiente pentru oameni si mediu, precum si bunelor practici europene de gestionare responsabila a resurselor, prin dezvoltarea de solutii care implica utilizarea, in anumite proportii, de material reciclat.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA