Marți, 25 Februarie 2025
RO EN

OVER4 obtine medalia de bronz la Olimpiada Caselor Solare

Performanta istorica pentru Romania, reprezentata de echipa Over4, ce a obtinut medalia de bronz la competitia internationala Solar Decathlon, denumita si ”Olimpiada Caselor Solare” ce a avut loc in Ungaria. Dupa aproape 2 ani de la calificare si un efort colectiv sustinut, echipa Over4 a reusit cu succes sa proiecteze multidisciplinar, sa stranga fondurile necesare si sa construiasca prototipul Over4 cu care au obtinut locul 3 mondial, reprezentand cu mandrie Romania pe plan international.
Pe langa locul 3 la nivel mondial, echipa Over4 a iesit vice-campioana la probele de Comunicare, Inovatie si Bilant Energetic. Printre echipele finaliste se numara Franta, Olanda, Belgia, Spania, Ungaria, Algeria si Thailanda.
”Este pentru prima data cand o echipa romaneasca urca pe podium in competitia Solar Decathlon, dupa alte 3 echipe care au participat in editiile din anii trecuti. Cu fiecare participare obtinem rezultate din ce in ce mai bune, devansand echipe de top din vestul Europei, precum Spania, Belgia sau chiar echipe de pe alte continente, precum Thailanda sau Algeria. Este extraordinar, Over4 a scris istorie!” afirma Catalin Sima, presedintele Asociatei Over4.
Solar Decathlon este cea mai importanta competitie de arhitectura sustenabila si inginerie la nivel international si este considerata ”Olimpiada Caselor Solare”. Editia din 2019 s-a desfasurat in Szentendre, Ungaria si a adus la start 10 echipe din 8 tari si 3 continente, ce au construit in doar 15 zile cate un prototip inovator de casa solara si sustenabila. Fiecare prototip a fost testat in cadrul a 10 probe, de la Arhitectura, Inginerie, Eficienta Energetica, Inovatie si pana la Comunicare si Potential de implementare pe piata. In urma probelor s-au desemnat castigatorii.
”Concursul a inceput pe 27 iunie cand s-a dat startul celor 15 zile de asamblare, timp in care a trebuit sa descarcam TIR-urile, sa asamblam si sa punem in functiune casa, ca mai apoi sa o pregatim pentru cele 10 probe. Am reusit sa ne incadram cu succes in acest interval, fiind prima echipa care a obtinut toate inspectiile tehnice si a intrat oficial in competitie. A fost o provocare inginereasca pe care am trecut-o cu brio, desi nu ne putem compara cu celelalte echipe din punct de vedere al bugetelor!” sustine Razvan Butucescu, Project Manager in proiectul Over4.
Prototipul Over4 este rezultatul muncii de aproape 2 ani a echipei Over4. Este un exemplu de bune practici despre cum poti construi eficient energetic, cu materiale sustenabile si costuri reduse, fiind adresata pietei constructiilor din Romania. Are o amprenta totala la sol de 130 mp, este construita pe structura de lemn, pe 2 niveluri si este unica prin faptul ca poate fi utilizata atat ca locuinta, cat si ca spatiu de co-working, datorita mobilierului reconfigurabil. Este o casa solara, 100% electrica, ce produce de 2 ori mai multa energie decat consuma, direct de la soare. Este proiectata si construita ca fiind o casa pasiva, cu un consum de energie foarte redus pentru incalzire, racire si ventilare, deoarece respecta toate cerintele si criteriile standardului Passivhaus. Certificarea Green Homes de catre Consiliul Roman al Cladirilor Verzi atesta faptul ca prototipul Over4 este si o casa sustenabila.
”Este extraordinar cum pornind de la 0, fara niciun buget initial, am reusita sa ajungem in acest punct. Au fost 2 ani plini de provocari, atat tehnice, cat si financiare peste care am trecut cu bine. Dupa mii de mailuri si telefoane, sute de intalniri si evenimente la care am participat si organizat, am intalnit oamenii extraordinari din spatele companiilor partenere care au decis sa investeasca in viitorul Romaniei. Multumim celor peste 80 de parteneri, universitatilor, autoritatilor locale si tuturor celor care au avut un aport in acest rezultat exceptional!” declara Daniel Butucel, Sponsorship Manager in proiectul Over4.
Competitia Solar Decathlon Europe 2019 s-a incheiat insa casele sunt in continuare expuse inca 2 luni in Szentendre, Ungaria, unde se afla Satul Solar.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA