Vineri, 25 Aprilie 2025
RO EN

NEAMT: Investitii hidrotehnice de 60 milioane lei reabilitate in regim de urgenta

Administratia Nationala „Apele Romane”(ANAR), institutie aflata sub coordonarea Ministerului Apelor si Padurilor, a demarat, prin Administratia Bazinala de Apa Siret(ABA), lucrarile de refacere a infrastructurii hidrotehnice afectata de inundatiile care au avut loc in aceasta vara, in localitatile Roznov, Cazaci, Borca si Ceahlau, pe cursurile de apa Cracau, Tarcau, Borca, Sabasa si Schit. Lucrarile sunt finantate din fondul de interventie aflat la dispozitia Guvernului, iar sumele necesare au fost alocate prin doua hotarari de guvern, HG 516/2018 si HG 582/2018.
Astfel, prin HG 516/2018 s-au alocat fonduri pentru obiectivul „Amenajare rau Cracau la Slobozia, judetul Neamt”. Lucrarea consta in 3,5 km de regularizari de albie existenta, 5 km de albie noua deviata si 2 poduri pe raul Cracau. Ordinul de incepere a fost emis in data de 28 august 2018. Lucrarea are drept scop scoaterea de sub efectul inundatiilor a 1.100 de gospodarii si 3.800 de locuitori din cartierul Slobozia, din orasul Roznov. Nerealizarea lucrarilor pune in pericol cele doua conducte magistrale de gaze Costisa-Savinesti, care asigura alimentarea municipiului Piatra Neamt si a localitatilor limitrofe. Lucrarile sunt in plina desfasurare pe toate fronturile simultan, amploarea proiectului necesitand mobilizare de forte si utilaje. Valoarea alocata este de 57.159.000 lei.
De asemenea, prin HG 582/2018 s-au alocat fonduri pentru urmatoarele obiective:
„Regularizare albie parau Tarcau la Tarcau, judetul Neamt”
Lucrarile aferente acestui obiectiv de investitii constau in refacerea unui tronson de zid de beton, in localitatea Cazaci, pe o lungime totala de 96 metri liniari. De asemenea, se vor executa lucrari mecanizate pentru amenajarea albiei paraului Tarcau, in vederea asigurarii scurgerii optime a apelor in caz de viituri si precipitatii abundente. Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in data de 7 septembrie 2018, iar pana in prezent s-au executat batardoul si excavatiile in albie din zona zidului de beton afectat, pe o lungime de aproximativ 70 metri liniari. De asemenea, au fost efectuate operatiuni de demolare betoane pe o lungime de aproximativ 56 metri. Valoarea totala alocata obiectivului de investitii este de 1.097.000 lei.
„Regularizare albie parau Schit la Ceahlau, judetul Neamt”
Lucrarile aferente acestui obiectiv de investitii constau in refacerea apararii de mal din gabioane pe o lungime de 39 metri liniari, precum si refacerea unui tronson de zid de beton pe o lungime de 5 metri liniari, in comuna Ceahlau. Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in data de 7 septembrie 2018, iar in prezent lucrarile au fost finalizate. Valoarea totala alocata obiectivului de investitii a fost de 120.000 lei.
„Regularizare albie parau Borca si Sabasa la Borca, judetul Neamt”
Lucrarile aferente acestui obiectiv de investitii constau in refacerea zidului de beton pe paraul Borca pe o lungime de 550 metri liniari, aparare de mal pe o lungime de 25 metri liniari si refacerea zidului de beton pe paraul Sabasa, pe o lungime de 40 metri liniari. Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in data de 3 septembrie 2018. Pana in acest moment s-au realizat devierea cursului paraului Borca pe o lungime de aproximativ 110 metri liniari, lungime pe care s-a efectuat si sapatura in albie pentru fundatia zidului de beton. De asemenea, pe jumatate din aceasta lungime s-a executat cofrajul si s-a turnat betonul necesar zidului. Valoarea totala alocata obiectivului de investitii este de 3.572.000 lei.
Aceste investitii sunt realizate in regim de urgenta pentru a pune in siguranta locuitorii si bunurile acestora, precum si pentru prevenirea unor eventuale efecte pe care calamitatile le-ar putea produce. Conform planului de investitii, lucrarile vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA