Luni, 24 Februarie 2025
RO EN

MLPDA: 35 milioane euro pentru extinderea Academiei de Muzica din Cluj-Napoca

Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) a publicat in consultare publica proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Extindere si etajare Corp C1, conversie functionala in Academia de Muzica, extindere corp C2 si conversie functionala in ateliere de intretinere pentru cladirea principala, extindere si amenajare sala de sport in corp C4, str. Bucium FN, municipiul Cluj-Napoca, judetul Cluj”.
Valoarea totala a investitiei este de 176.488.000 lei (inclusiv TVA), din care valoarea finantata de MLPDA, prin Compania Nationala de Investitii (CNI), este de 166.901.000 lei, iar durata de realizare este de 24 de luni.
Obiectivul va fi realizat prin Programul national de constructii de interes public sau social (subprogramul „Institutii de invatamant superior de stat“), derulat de MLPDA, prin CNI.
Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, acreditata institutional cu calificativul „grad de incredere ridicat”, cu toate programele de studii acreditate, ofera programe de studii in domeniul „muzica”, organizate pe trei cicluri universitare: studii de licenta (cu forma de organizare „la zi” si „la distanta” - DID), masterat si doctorat (scoala doctorala).
Programelor de studii aferente celor trei cicluri de studii universitare li se adauga: pregatirea personalului didactic, programe postuniversitare de formare si dezvoltare profesionala continua, extensii universitare, master-class. Numarul studentilor Academiei s-a multiplicat in ultimii 20 de ani de circa 8 ori, ajungand, pana in prezent, la peste 1.000.
Investitia de fata vine in intampinarea nevoii educationale identificate atat la nivel local, cat si regional - de creare a unei infrastructuri moderne, care sa dezvolte educatia muzicala si sa satisfaca cerintele de pregatire a studentilor si de organizare a evenimentelor artistice.
Prin acest obiectiv, se continua, la nivel national, dezvoltarea infrastructurii educationale prevazuta in documentele strategice elaborate de ministerul de resort (Strategia educatiei si formarii profesionale 2016-2020, Strategia nationala pentru invatarea pe tot parcursul vietii 2015-2020, Strategia privind reducerea parasirii timpurii a scolii si Strategia nationala privind invatamantul tertiar 2015-2020), care asigura o viziune globala pe termen lung asupra dezvoltarii/consolidarii infrastructurii educatiei si formarii profesionale initiale si continue, dincolo de perioada de finalizare a accesarii fondurilor europene, inclusiv pentru finantari din bugetul de stat sau alte surse.
Similar abordarii utilizate pentru pregatirea cadrelor strategice privind parasirea timpurie a scolii, invatarea pe tot parcursul vietii si invatamantul tertiar, Comisia Europeana (CE) a stabilit recomandari clare privind investitiile in infrastructura educationala din Romania. In Documentul de Pozitie al Serviciilor Comisiei pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020, CE a recomandat Guvernului Romaniei sa sprijine infrastructura educationala printr-o strategie nationala, care sa ia in considerare nevoile de formare profesionala de la nivel local si sa utilizeze cartografierea infrastructurii existente si tendintele demografice ca baza pentru pregatirea acestei strategii.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA