Miercuri, 26 Februarie 2025
RO EN

MEHEDINTI: 48 de proiecte de 769 milioane lei, finantate prin POR, aflate in derulare

Doua contracte de finantare pentru infrastructura rutiera din judetul Mehedinti au fost semnate de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice. Acestea vizeaza reabilitarea si modernizarea DJ607C, DN6-Podeni-Malarisca-Balta (DJ670) si DJ 670 Malovat (DN 67) - Marga (pe o lungime de 58 km), fondurile necesare (in valoare totala de peste 113 milioane lei) fiind alocate prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020.
“Modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre prioritatile Guvernului Romaniei, intrucat avem nevoie de drumuri sigure, care sa faciliteze transportul cetatenilor si sa le permita accesul cat mai rapid la servicii medicale, educationale sau de alta natura”, a declarat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.
Ministrul dezvoltarii a verificat stadiul lucrarilor de asfaltare a Bulevardului Tudor Vladimirescu din municipiul Dobreta Turnu Severin care are ca data estimativa de finalizare, luna octombrie 2019. Proiectul este finantat prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) - etapa I, prevede reabilitarea a 8,3 km de strazi si are o valoare de 25,5 milioane lei.
„Am spus, inca de la inceputul mandatului, ca unul dintre obiectivele mele este sa ma asigur ca toate lucrarile pentru care MDRAP aloca fonduri sunt in grafic si se deruleaza in cele mai bune conditii, astfel incat romanii sa beneficieze cat mai repede de rezultatele acestora. Voi merge constant in teritoriu sa ma conving ca toata lumea trateaza cu seriozitate investitiile din bani publici”, a mentionat Daniel Suciu.
Un alt obiectiv vizitat a fost Spitalul Orasenesc Strehaia, care va fi reabilitat prin fondurile alocate in etapa a II-a a PNDL, valoarea investitiei fiind de 14,1 milioane lei. Contractul de finantare a fost semnat in aceasta luna si vizeaza, in principal, lucrari de restaurare arhitecturala si de consolidare a structurii existente; valorificarea si refunctionalizarea spatiilor anexe; dotarea cu echipamente specifice; montarea unor lifturi pentru transportul pacientilor si pentru aprovizionarea cu alimente. Viceprim-ministrul Daniel Suciu a inspectat si santierele deja deschise in localitatile componente, pentru reabilitarea si dotarea a patru gradinite, realizare sistem aductiune apa si modernizare strazi, finantate tot prin PNDL II, in valoare totala de peste 17 milioane de lei.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA