Luni, 24 Februarie 2025
RO EN

LICITATIE de 37 milioane euro pentru noua statie de metrou din Soseaua Berceni

Primaria Sectorului 4 continua investitiile strategice in infrastructura. A fost publicat in noul sistem de achizitii publice - SICAP, anuntul privind “Elaborare Proiect Tehnic si executie lucrari pentru edificarea unei statii de metrou la nivel suprateran situataa intre statia de metrou Berceni si Soseaua de Centura”. Acest lucru este primul pas pe care Primaria Sectorului 4 il face, in colaborare cu S.C. Metrorex S.A., in vederea informarii complete a potentialilor ofertanti.
Potrivit anuntului, unul din obiectivele majore ale administratiei Sectorului 4 in domeniul mobilitatii urbane este extinderea magistralei de metrou M2 la limita de sud, cu o statie situata intre statia de metrou existenta Berceni si Sos. de Centura. In vederea implementarii acestui proiect de infrastructura, Sectorul 4 a incheiat un protocol cu S.C. Metrorex S.A. In baza acestuia, a fost derulat contractul si a fost receptionata documentatia “Studiu de fezabilitate pentru edificarea unei statii de metrou la nivel suprateran situata intre statia de metrou Berceni si Soseaua de Centura.”
Conform studiului de fezabilitate, destinatia cladirii propuse va fi aceea de cladire civila (publica) pentru transport cu metroul - Statie de metrou supraterana. Cladirea va asigura un mediu propice circulatiei pietonale (tip transport cu metroul si spatii publice urbane de circulatie). Valoarea estimata a proiectului este de aproximativ 146 de milioane de lei (fara TVA).
Proiectul de investitii pentru edificarea unei statii de metrou la nivel suprateran situata intre statia de metrou Berceni si Soseaua de Centura, va fi initiat si derulat de Asocierea de autoritati contractante formata conform art.4 din Legea nr. 98/2016 / art. Legea 99/2016, dupa caz, dintre Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti, in calitate de lider de asociere si Societatea de Transport cu Metroul Bucuresti „Metrorex” S.A., in calitate de membru al asocierii. In cadrul asocierii de autoritati contractante, liderul asocierii, Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti va asigura finantarea, proiectarea si edificarea obiectivului de investitii. In vederea obtinerii finantarii pentru implementarea proiectului, liderul de asociere, Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti, a initiat discutii deja cu reprezentantii AM-POIM din cadrul Ministerul Fondurilor Europene, respectiv OI-Transport din cadrul Ministerului Transporturilor, concretizate prin aprobarea de catre Comisia Europeana a modificarii POIM prin introducerea sectoarelor municipiului Bucuresti in categoria beneficiarilor eligibili, in parteneriat cu Metrorex, pentru Axa Prioritara 1. OS 1 Cresterea gradului de utilizarea a transportului cu metroul in Bucuresti - Ilfov.
Durata de executie a achizitiei „Elaborare Proiect Tehnic si executie lucrari pentru edificarea unei statii de metrou la nivel suprateran situata intre statia de metrou Berceni si Soseaua de Centura„ este de 22 luni, din care 4 luni perioada de proiectare. Totodata, potrivit anuntului mentionat, procedura aplicata va fi cea a licitatiei deschise sau a negocierii competitive, iar criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate-pret.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA