Duminică, 23 Februarie 2025
RO EN

Iridex Group Plastic partener la Congresul National de Drumuri si Poduri

Cu peste 300 de proiecte realizate pana in prezent, care cuprind lucrari ample de infrastructura rutiera si de cale ferata, Iridex Group Plastic a fost partener al celei de-a XV-a editii a Congresului National de Drumuri si Poduri din Romania ce a avut loc in perioada 19-22 septembrie la Iasi.
Eveniment organizat de Asociatia Profesionistilor de Drumuri si Poduri din Romania, Congresul National de Drumuri si Poduri din Romania are ca deviza: ”Un pas pentru drumuri sustenabile”, tema care a reprezentat subiectul principal pentru reuniunea specialistilor din domeniul proiectelor de infrastructura, domeniu de care depinde dezvoltarea la nivel general a economiei romanesti. In cadrul evenimentului au participat peste 500 de specialisti din domeniul proiectarii si realizarii de infrastructura, iar pe lista invitatilor s-au numarat, de asemenea, reprezentanti ai companiilor din domeniu, al patronatelor, asociatiilor profesionale, precum si cadre universitare de la cele mai importante universitati de constructii si infrastructura din Romania si Republica Moldova, precum si reprezentanti ai autoritatilor publice.
Compania Iridex Group Plastic a participat la eveniment alaturi de partenerii externi furnizori de materiale, sisteme si solutii pentru infrastructura rutiera, companii reprezentative din domeniu, respectiv: Tensar, Geobrugg si Afitex. Pe langa cele mai noi tehnologii si solutii de la companiile recunoscute internationale, Iridex Group Plastic vine cu cei 25 de ani de experienta in domeniul realizarii de lucrari de infrastructura cu un grad ridicat de dificultate.
In portofoliul de lucrari de infrastructura pentru care Iridex Group Plastic a furnizat materiale, sisteme si solutii, se afla proiecte de drumuri, platforme si piste aeroportuare, constructii civile si industriale. Cateva exemple din portofoliul de proiecte in care a fost implicata compania sunt lucrarile de infrastructura de pe DN 7 - Dealul Negru - lucrare realizata in anul 1994, precum si tronsoane din autostrada Sebes-Turda - Lacul Stejaris sau tronsoane de cale ferata pe ruta Sighisoara-Atel, Atel-Micasasa, Vintu de Jos-Simeria, Simeria - km 614 Arad, precum si Pasajul Navodari - Mamaia Sat si multe altele. In executia acestor lucrari de constructii au fost utilizate tehnologii moderne care reduc consumul de materiale conventionale, in acelasi timp asigurand un nivel de rezistenta crescut.
Spre exemplu, sistemul Tensar TW1 infrunta orice provocare in-situ prin combinarea integritatii structurale cu functionalitatea si estetica. Alcatuit din blocuri speciale modulare TW1 combinat cu geogrile uniaxiale din polietilena de inalta densitate (HDPE) si conectori speciali atasati in blocuri modulare, permite extinderea pe orizontala a geogrilei uniaxiale pentru armarea si consolidarea pamantului, transformand astfel intreaga structura intr-o masa solida de tip monolit. La nivel local sistemele traditionale pentru proiectele civile majore sunt extrem de costisitoare prin necesitatea instalarii macaralelor in cazul panourilor sau folosirea unui material de umplutura de inalta calitate mult mai scump. Folosind sistemul Tensar TW1 modul de ridicare este manual, fiind mult mai rentabil decat sistemele traditionale, conferind si stabilitatea necesara specificului de infrastructura.
Un alt exemplu sunt barierele Geobrugg de protectie impotriva caderilor de pietre care rezista la energii de impact de pana la 10.000 kJ. Sistemele sunt testate cu blocuri cu greutate de pana la 25 tone care cad cu o viteza de peste 100 km/h. Retelele si plasele sunt fixate cu ancore de roca si placi de ancoraj pentru a asigura in mod activ suprafata. Plasa este aproape invizibila si faciliteaza regenerarea durabila a vegetatiei.
Expert atat in executarea lucrarilor de constructii civile, cat si industriale, Iridex Group Plastic este, de 25 de ani, unul din cei mai mari distribuitori de materiale geosintetice, materiale speciale de constructii sau tehnologii ecologice. Certificat de Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii, IRIDEX, grup de firme romanesti cu experienta in executarea proiectelor mari de infrastructura, a depozitelor de deseuri municipale si periculoase, precum si a lucrarilor speciale de constructii, propune o oferta ampla de solutii tehnice in constructii, atat din portofoliul propriu, cat si prin principalii sai parteneri.
Despre Congresul National de Drumuri si Poduri
Prin traditie, Congresul National de Drumuri si Poduri reprezinta un reper important in activitatea specialistilor care lucreaza in domeniul rutier. In spiritul deschiderii si a dorintei de colaborare profesionala, in cursul lunii septembrie 2018 Asociatia Profesionala de Drumuri si Poduri din Romania (APDPR) organizeaza in municipiul Iasi cel de-al XV-lea Congres National de Drumuri si Poduri din Romania. Agenda evenimentului are in vedere prezentarea de lucrari tehnice, precum si sesiuni de dezbatere referitoare la: Infrastructura rutiera sustenabila, Mobilitate, trafic şi siguranţă rutieră, Mediu si schimbari climatice, precum si o vizita tehnica in zona.
Despre Iridex Group Plastic
Compania Iridex Group Plastic, infiintata in 1993 ca firma privata, reuneste domenii de activitate diverse: constructii, mase plastice, salubritate, agricultura, toate avand ca numitor comun grija pentru mediu. Compania este prima producatoare de plasa tip retea din polietilena (obtinuta prin extrudare) din Romania.
Iridex Group Plastic este compania numarul 1 pe piata materialelor geosintetice avand in portofoliu colaborari in realizarea proiectelor de infrastructura mediului in toata tara. Cele mai importante orase din Romania precum Bucuresti, Timisoara, Iasi, Craiova, Bacau, Ramnicu Valcea, Brasov, Sibiu, Sighisoara, Targu Mures, beneficiaza de depozite de deseuri municipale realizate cu materiale furnizate si instalate de echipa Iridex. Parteneriate de peste 20 ani cu firme furnizoare de geosintetice, precum Tensar, Cetco, GSE Environmental, dovedesc seriozitatea cu care Iridex isi trateaza partenerii de afaceri.
Din respect pentru comunitate, Iridex isi reafirma angajamentul pe termen lung in politicile de responsabilitate pentru mediu si are in vedere implementarea principiilor economiei circulare, folosind instalatii nepoluante fabricate in Uniunea Europeana, a caror activitate este monitorizata permanent si certificata.

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA