
Suplimentarea s-a facut in principal ca urmare a modificarii preturilor la materii prime si materiale de constructie, in special la bitum, in perioada 2016-2019, cu impact semnificativ asupra tuturor cheltuielilor din cadrul devizului.
Documentatia tehnica, aferenta depunerii cererii de finantare, s-a realizat in 2016, receptia studiului de fezabilitate si a devizului general a avut loc in luna noiembrie a aceluiasi an, cand, pretul materialelor de constructie era semnificativ mai mic.
Proiectul ”Regiunea Nord- Est- Axa rutiera strategica 1: Iasi-Suceava” face parte din Planul de Dezvoltare Regionala Nord - Est 2014 - 2020, Axa prioritara 6: Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala, Prioritatea de investitii 6.1: Stimularea mobilitatii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale si prevede reabilitatea a 170 de km de drum din judetele Iasi si Suceava. Astfel, 22 de comune si orase vor fi conectate la reteaua trans-europeana de transport (TEN-T). Comunele iesene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropnita, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belcesti, Ceplenita, Scobinti, Lespezi, Siretel. In judetul Suceava, axa rutiera va traversa comunele Ipotesti, Bosanci, Udesti, Stroiesti, Darmanesti, Todiresti, Moara si Scheia, orasele Dolhasca si Liteni si municipiul Suceava.