„Fosta Baie Turceasca va fi transformata in Centrul International de Arta Contemporana pentru ca acest domeniu ramasese descoperit in Municipiul Iasi. De aceea am decis sa transformam fosta Baia Turceasca intr-un astfel de centru, mai ales ca edificiul raspunsese de-a lungul timpului unor astfel de provocari. Contractul de finantare a fost semnat in data de 21 februarie, iar in numai sase luni am reusit sa ajungem la semnarea contractului de lucrari. Perioada de implementare a contractului de lucrari este de 27 de luni, adica inaugurarea ar trebui sa aiba loc la sfarsitul anului 2020”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Pe 27 august a fost semnat contractul de executie a lucrarilor, proiectul urmand a fi finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) prin Programul Operational Regional 2014 - 2020 (POR), Prioritatea de Investitii 5.1. - Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural. Valoarea totala a proiectului „Reabilitarea, consolidarea si refunctionalizarea cladirii fostei Bai Comunale (Baia Turceasca)” este de 21.862.177,67 lei din care 21.423.009,89 lei reprezinta asistenta financiara nerambursabila solicitata, 437.204,28 lei contributia municipalitatii iesene la cheltuielile eligibile, iar 1.963,50 lei cheltuielile neeligibile.