Joi, 27 Februarie 2025
RO EN

HeidelbergCement lanseaza la Deva un proiect de educatie nonformala

HeidelbergCement Romania si Fundatia LEADERS lanseaza la Deva un proiect de educatie nonformala, adresat tinerilor liceeni din judetul Hunedoara – si nu numai, informeaza un comunicat al companiei, dat publicitatii la 5 martie 2019.
Astfel, HeidelbergCement Romania, unul dintre cei mai importanti producatori de ciment, betoane si agregate din tara, impreuna cu Fundatia LEADERS, organizatie care formeaza si sustine lideri responsabili, demareaza anul acesta un nou proiect dedicat tinerilor aflati la inceput de cariera. Proiectul „Start pentru o cariera BETON” se adreseaza liceenilor din clasele a XI-a si a XII-a si isi propune sa ofere doua zile de cursuri intensive de educatie nonformala pentru 25 de tineri din Deva si din localitatile invecinate, precum si pentru alti 50 de tineri dornici sa deprinda abilitati de comunicare si lucru in echipa din celelalte doua judete, care gazduiesc fabricile de ciment HeidelbergCement. Cursurile vor fi tinute de specialistii de la Fundatia LEADERS si vor avea loc in luna aprilie, in cadrul fabricii HeidelbergCement din Chiscadaga, participantii avand ocazia sa interactioneze cu un potential angajator si sa beneficieze de facilitarea accesului in cadrul procesului de selectie pentru cea de-a IV-a editie a Scolii de Ucenicie HeidelbergCement.
„Ne dorim sa pregatim generatii tot mai puternice de profesionisti care, indiferent de domeniul in care vor activa, au nevoie sa detina abilitati de buna comunicare in echipa, sa poata intelege si valorifica oportunitatile profesionale care apar si sa isi exploreze zi de zi adevaratul potential. Prin proiectul «Start pentru o cariera BETON», ne propunem sa le oferim 14 ore de invatare intensiva, prin teorie, dar si prin practica, astfel incat sa aducem o contributie reala si semnificativa la imbunatatirea pietei muncii in domeniul in care activam - si nu numai”, explica Dumitru Pascu, directorul de resurse umane al HeidelbergCement Romania.
O oportunitate unica de dezvoltare personala pentru 25 de tineri din Deva si din localitatile invecinate
Proiectul a fost lansat pe 5 martie 2019 la Deva, unde s-au intalnit reprezentanti ai Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Deva, Colegiului Tehnic „Transilvania”, Deva, Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny”, Simeria, Colegiului Tehnic „Matei Corvin”, Hunedoara si Liceului Teoretic „Silviu Dragomir”, Ilia, in prezenta inspectorului scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara, Maria Stefanie, a reprezentantilor Consiliului Judetean Hunedoara si a primarului comunei Soimus, Mihai Gabriel Irimie.
„In clasele a XI-a si a XII-a, cand presiunea pentru alegerea unei cariere devine tot mai accentuata, pe langa cunostintele pe care elevii le dobandesc in scoala, este esential sa le fim alaturi si pentru a le oferi si altfel de abilitati, care sa ii ajute sa fie cei mai buni, indiferent care va fi domeniul in care se vor specializa. De aceea, programul «Start pentru o cariera BETON» este foarte bine primit si necesar”, a declarat inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara, Maria Stefanie.
Proiectul are in spate peste 18 ani de experienta ai Fundatiei LEADERS, timp in care le-au trecut pragul peste 7.000 de absolventi liceeni din peste 60 de comunitati, fiind implicate mai bine de 100 de unitati de invatamant.
„Misiunea LEADERS este de a dezvolta lideri la toate nivelurile. Facem acest lucru de peste 18 ani si ne bucuram ca in 2019 dezvoltam, impreuna cu HeidelbergCement, proiectul «Start pentru o cariera BETON». In cadrul acestuia, avem ocazia de a identifica si ajuta la dezvoltarea unor tineri responsabili, cu potential, care acum se afla intr-un moment-cheie din viata lor, finalul liceului, momentul marilor alegeri", a subliniat Beatrice Alexandrescu, Project Manager, Fundatia Leaders.
Tinerii interesati se pot inscrie pana la data de 6 aprilie, candidatii sub 18 ani avand posibilitatea sa se inscrie cu ajutorul unui profesor coordonator. Procesul de selectie a celor 25 de elevi din fiecare judet va dura de pe 6 aprilie pana pe 15 aprilie 2019, iar cursurile intensive de educatie nonformala vor avea loc in intervalul 15 aprilie - 22 mai 2019. Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici!

Din aceeasi categorie

12 Apr 10:53 | Academia Romana: 10 principii de valorificare sustenabila a resurselor minerale
13 Noi 11:13 | SmartWrap a lansat Centrul Mobil de Testare a Stabilitatii Paletilor
10 Feb 13:38 | H Victoriei 139 - Best International Residential Renovation /Redevelopment
01 Iul 11:46 | Canicula e aici. Angajatorii trebuie sa asigure suficienta apa de baut la locul de munca
17 Mai 13:13 | INNOCONSTRUCT: Angajamentul firmelor si Guvernului pentru digitalizare
11 Mar 13:49 | Reprezentantii industriei au semnalat blocaje de transport marfa in portul Constanta
22 Iul 11:39 | RBL, in 10 ani: De la 4 antreprenori la o comunitate de 230 de lideri de business
29 Iun 11:43 | Financial Times: „Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”
23 Iun 13:57 | AKZONOBEL lanseaza competitia Paint the Future, dedicata start-up-urilor
18 Iun 13:57 | Andreas Lier, CEO al BASF, nou presedinte la Camera de Comert Romano-Germana
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA