Refacerea constructiilor hidrotehnice grav afectate de viiturile produse, asigurarea sectiunilor de scurgere a cursurilor de apa afectate de inundatii precum si consolidarea malurilor in punctele critice reprezinta obiective pe termen scurt ale Ministerului Apelor si Padurilor cu scopul punerii in siguranta a localitatilor riverane si implicit scoaterea de sub efectul inundatiilor. De asemenea, realizarea acestor lucrari va conduce la protejarea a peste 50 de localitati, favorizand dezvoltarea socio-economica si de mediu durabila a acestora, prin reducerea semnificativa a riscului la inundatii.
In perioada februarie-mai 2019, in judetele amintite s-au inregistrat fenomene hidro-meteorologice periculoase care au condus la producerea unor importante pagube materiale. Ca urmare a cumularii precipitatiilor cazute in acea perioada, debitele au fost, in general, in crestere in majoritatea bazinelor hidrografice, ca urmare a efectului combinat al precipitatiilor lichide cazute. Cele mai importante cresteri de debite si
niveluri, cu depasiri ale cotelor de aparare, s-au produs incepand cu 27 aprilie pe majoritatea raurilor din Romania, valorile maxime fiind inregistrate in intervalul 1-31 mai 2019, cand au fost depasite cotele de aparare impotriva inundatiilor in mai multe bazine hidrografice.
Ca urmare a acestor evenimente, pe sectoare ale raurilor din bazinele hidrografice Timis, Bega, Sebes, Somes, Tur, Mures, Crasna, Olt, Arges, Barlad, Siret s-au produs eroziuni avansate ale digurilor, eroziuni ale malurilor si colmatari ale albiilor, ceea ce pune in pericol locuinte si obiective social-economice.