Sâmbătă, 02 August 2025
RO EN

Parteneriat intre Metrorex si UAUIM pentru proiectarea renovarii statiilor de metrou

Metrorex informeaza ca la sediul Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” a avut loc o intalnire intre directorul general al Metrorex, domnul Stefan Paraschiv, rectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” Bucuresti, domnul prof. univ. dr. arh. Marian Moiceanu si domnul presedinte al Senatului, prof. dr. arh. Cristian Drughean.
Participantii la intalnire au discutat despre elaborarea unui parteneriat intre institutii pentru explorarea de idei si concepte in vederea amenajarii statiilor de metrou din Bucuresti, cu accent pe acelea in care au fost dezafectate spatiile comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului.
Dupa finalizarea acestei faze exploratorii si semnarea unui parteneriat intre Metrorex si Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu” Bucuresti va fi lansat un prim proiect in cadrul Facultatii Arhitectura de Interior pe aceasta tema.
Astfel, studentii, sub coordonarea cadrelor universitare, vor contribui la eforturile de a reda statiilor de metrou un suflu nou si un concept de amenajare adaptat transportului modern de calatori.
Metrorex adreseaza pe aceasta cale multumiri Universitatii „Ion Mincu” pentru disponibilitatea de a coopera in acest proiect.

Din aceeasi categorie

15 Iul 07:00 | EFCA: Consultanta in inginerie este in stabilizare, cu stoc de contracte pentru 8,4 luni
11 Iul 11:38 | Vladimir ARSENE, Westfourth Architecture: Orice arhitect trebuie sa fie vizionar
07 Iul 07:00 | INS: Scadere de -4,7% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 4 luni din 2025
07 Iul 07:00 | SWECO a raportat un prim trimestru 2025 solid si o imbunatatire a profitabilitatii
03 Iul 07:01 | OAR Bucuresti a construit un dialog corect cu administratiile Capitalei
02 Iul 07:15 | VIB Management lucreaza la 23 de proiecte avan o valoare de peste 30 milioane euro
24 Iun 11:55 | CNIR si ARIC emit documente standardizate pentru contractele de consultanta tehnica
24 Iun 10:48 | TENDINTELE acestui an transforma locuinta intr-un refugiu sofisticat si personalizat
24 Iun 07:05 | ARIC: "Infrastructura Romaniei are nevoie in continuare de investitii mari"
23 Iun 11:03 | STORIA: Cum arata cartierul ideal conturat de specialisti pentru nevoile cetatenilor?
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA