Vineri, 02 Mai 2025
RO EN

Dezvoltarea urbanistica a municipiului Bacau, in plina expansiune

arh. Silvian Cortez ( 39 de ani)
Functie: arhitect sef al municipiului Bacau;
Experienta profesionala: liber profesionist pana in anul 2000; din 2001 pana in prezent arhitect sef al orasului Bacau;
Studii: Institutul de Arhitectura “Ioan Mincu” Bucuresti (promotia 1996);
Hobby: sculptura, grafica, pictura.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a creat oportunitati pentru administratiile locale in promovarea investitiilor. Municipiul Bacau beneficiaza de incidenta comerciala importanta in cadrul teritoriului judetean si regional, avand in zona metropolitana importante resurse naturale ale solului, subsolului si o veche traditie industriala. Dezvoltarea teritoriului administrativ al orasului de-a lungul raului Bistrita, delimitat de aeroportul international Bacau si traversat pe aceeasi directie de calea ferata, a determinat o lunga perioada de restrictii in ceea ce priveste evolutia urbanistica radiala. In prezent, municipalitarea are in derulare actualizarea Planului Urbanistic General, actiune ce se previzioneaza a se definitiva in anul 2010.

- Cum se va dezvolta municipiul in anii urmatori?
- Investitiile din ultimii ani ale primariei in rezolvarea infrastructurii si suprastructurii orasului au facut posibila o noua conceptie urbanistica cu premise de dezvoltare pentru urmatorii 20 ani. S-a reabilitat structural si imagistic podul Serbanesti, ce traverseaza raul Bistrita catre Iasi, realizandu-se 4 benzi de circulatie si doua artere pietonale (care conecteaza orasul cu zona rezidentiala si de servicii din est), rezolvare functionala importanta la nivelul circulatiei in zona Moldovei. In acest an sunt demarate lucrarile de realizare a consolidarii si configurarea la 4 benzi de circulatie (in loc de doua) a podului Margineni, care traverseaza calea ferata majora (catre Piatra Neamt si Targu Mures), precum si constructia pasajului care subtraverseaza calea ferata majora, catre Brasov. Aceasta conexiune (nord-sud, est-vest) a circulatiei catre toate directiile revigoreaza cu potential de dezvoltare urbana si urbanistica zona periurbana si metropolitana a orasului. Actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului este in derulare. Vechiul document exista din anul 2000, iar cel in curs de realizare este deja in etapa a doua (din totalul de patru faze) si se va finaliza in ianuarie 2010. La dispozitia specialistilor sta din aceasta faza si studiul de circulatie al orasului.

- Care sunt proiectele avute in vedere de municipalitate?
- Strategia pentru dezvoltarea orasului prevede ca pana in 2013 sa fie realizate o serie de proiecte importante. Astfel, se are in vedere construirea Spitalului Municipal a carui piatra de temelie a fost pusa in septembrie 2007. Durata de executie a obiectivului, ce va fi realizat de consortiul ICCO-Philips (Olanda) – Integrine Brasov, este de 760 de zile, conform contractului. Valoarea investitiei este de 125,4 milioane de lei. Realizarea centrului expozitional de afaceri reprezinta un alt obiectiv al municipalitatii. Santierul a fost deschis in august 2008 si va trebui finalizat in 20 de luni. Este prima lucrare din Romania inceputa exclusiv din fonduri europene Phare 2004 - 2006. Lucrarile de constructii sunt realizate de compania Rombet Bacau. Obiectivul va include patru corpuri de cladiri, respectiv: un centru de conferinte, un incubator de afaceri si doua pavilioane expozitionale, ce se vor construi pe o arie de sase hectare. Valoarea investitiei este de 13 milioane de euro. Pana in 2013 municipalitatea are in vedere si reabilitarea termica a blocurilor (instalatii interioare/exterioare) care vor necesita un cost estimativ de 125 milioane de euro, extinderea sediului propriu, modernizarea pietei centrale si amenajarea pietei de gross (obiective ce necesita circa 2 milioane de euro). Alte proiecte vizeaza dezvoltarea infrastructurii de drumuri (25 milioane de euro), precum si extinderea si modernizarea aeroportului international (50 milioane de euro). Totodata, autoritatile locale au ca prioritati realizarea unui camin de batrani (in valoare de 3 milioane de euro), construirea unui centru sportiv (60 milioane de euro), precum si reabilitarea retelei de distributie a apei potabile si canalizare (25 milioane de euro). De asemenea, se are in vedere construirea unui centru de agrement si turism in padurea Tamas, dezvoltarea retelelor de drumuri pentru zona metropolitana Bacau (150 milioane de euro) si executia unui campus preuniversitar (6 milioane de euro).

- Care sunt obiectivele importante aflate in derulare in oras?
- Pe raza municipiului sunt deschise numeroase santiere, majoritatea acestora vizand construirea de blocuri pentru locuinte, fie prin programe ANL, fie private. Cele mai importante obiective sunt dezvoltate de concernul Adama, care a finalizat un imobil cu 200 apartamente si are inca 400 de locuinte in perspectiva, iar pe un alt amplasament au in vedere demararea lucrarilor pentru realizarea a 1.000 de apartamente. In ceea ce priveste constructiile comerciale, acestea s-au realizat in ritm alert, in prezent fiind acoperite toate necesitatile orasului.

- Ce probleme intampinati in desfasurarea activitatii?
- Este foarte importanta promovarea legislatiei care sa simplifice procedura de autorizare a construirii. De asemenea, ar fi necesar sa se acorde responsabilitati arhitectilor care realizeaza documentatiile in vederea obtinerii de autorizatii. In prezent plansele de arhitectura trebuie verificate, la nivel de corelare cote si materiale pe fatade, de catre administratie. Pe baza semnaturii, ar fi corect sa se asume plansele la nivel de titulatura. In acest fel, ar creste si responsabilitatea proiectantilor.

Din aceeasi categorie

01 Mai 07:00 | DEZEEN: De ce sunt promovate in continuare cladirile de tipul "zgarie-nori vitrati"?
23 Apr 07:00 | NBS: Sustenabilitatea in arhitectura, ignorata inca in fazele incipiente ale proiectelor
21 Apr 07:00 | Prognoze Gensler pentru evolutia pietei de proiectare in constructii in anul 2025
16 Apr 09:53 | CDS: Lipsa de date centralizate ingreuneaza planificarea reabilitarii spitalelor
15 Apr 11:36 | Alexandru Fulga, PPC: Primul an de activitate, consolidare in mijlocul provocarilor!
10 Apr 14:58 | Heritage In Design, proiect care isi propune salvarea patrimoniului cultural national
07 Apr 11:28 | Bilfinger: Consultanta si inginerie pentru noua fabrica Knauf Insulation Tarnaveni
04 Apr 12:42 | ANCPI include inca 11 UAT-uri in programul de cadastrare cu fonduri europene
04 Apr 07:00 | RAMBOLL: Crestere a incasarilor, in pofida unor proiecte intarziate sau anulate
02 Apr 12:43 | INTERIO 2025: Design, arhitectura & planuri pentru viitorul litoralului, in Constanta
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA