Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

WILLEMEN: Volumul de lucrari din domeniul fundatiilor speciale este in crestere

Compania Willemen Carpati ofera asistenta constructorilor de pe piata din Romania, folosind experienta si valoarea companiilor care fac parte din Willemen Groep - un grup belgian de companii cu referinte importante pentru serviciile de constructii realizate la nivel european. Compania-mama este specializata in executarea si productia proiectelor design & build, are o experienta de mai mult de 30 de ani in domeniu si realizeaza anual proiecte in valoare de 250 de milioane de euro. Sectorul principal de activitate al Willemen Carpati este legat de fundatii speciale, realizand teste geotehnice (CPT - penetrare statica cu conul), in scopul de a imbunatati rezultatul studiului geotehnic si de a permite aplicarea unei solutii eficiente, respectiv realizarea unei structuri mai ieftine, prin scaderea diametrelor si adancimilor pilotilor sau prin folosirea unor noi solutii tehnice. Detalii despre toate acestea ofera in continuare Delia Brezan, directorul executiv al Willemen Carpati.
- Cum a evoluat activitatea de constructii in primele 3 luni din 2025 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in perioada urmatoare?
- Activitatea in domeniul fundatiilor speciale - piloti forati a fost surprinzatoare in primele 3 luni ale anului, astfel incat volumul de lucrari si solicitari a fost in crestere, mult diferit de estimarile initiale facute in contextul politic si economic actual. In urmatoarea perioada a anului, insa, credem ca piata va inregistra o scadere sau poate chiar ceva blocaje. Ne pastram, totusi, optimismul pe termen lung, in conditiile in care dupa anul electoral 2025 lucrurile ar trebui sa se reaseze, sa devina stabile si chiar sa avem parte de noi dezvoltari. 
- Ce perspective sunt pentru perioada urmatoare, in constructii, avand in vedere eliminarea facilitatilor din domeniu si reducerea la 40% a ponderii fondurilor nerambursabile pentru investitii prin programele operationale din perioada 2021-2027?
- Eliminarea facilitatilor fiscale din constructii cu siguranta a venit pe un fond nu tocmai prielnic dezvoltarii firmelor din sector, insa ca in orice economie in continua dezvoltare, trebuie sa ne adaptam si sa mergem mai departe. Pe de alta parte, reducerea fondurilor pentru investitii va avea un impact negativ asupra lucrarilor, va diminua semnificativ numarul de proiecte si, totodata, dinamica firmelor de constructii va fi redusa, punand in pericol dezvoltarea si locurile de munca.
Consideram ca un mediu stabil economic va ajuta mediul de afaceri si dezvoltarea diverselor proiecte. De asemenea, anumite facilitati economice sunt necesare pentru a incuraja investitiile atat cele nationale, cat si internationale.
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in prezent? Furnizati cateva detalii tehnice despre acestea si despre tehnologiile speciale de constructii pe care le utilizati pe aceste santiere. 
- In prezent lucram atat la proiecte din sectorul rezidential, cat si publice - porturi, dezvoltari publice etc. Tehnologia folosita difera de la o lucrare la alta. Astfel, utilizam tehnologia pilotilor CFA si cea a pilotilor de indesare, folosim testele CPT, precum si o proiectare adaptata sistemului de foraj, coroborata cu rezultatele obtinute din testele de teren CPT. De asemenea, realizam ziduri de sprijin, piloti de fundare, spargere cap pilot, grinda de coronament si spraituri.
- Ce investitii si obiective aveti planificate pentru dezvoltarea activitatii, in perioada urmatoare?
- In perioada urmatoare intentionam sa oferim un pachet catre clientii nostri, care va contine atat lucrarile de piloti, cat si lucrari aditionale pentru spart cap pilot, grinda coronament, spraituri etc. Toate acestea sub directa noastra coordonare si verificare.

Din aceeasi categorie

10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
04 Dec 10:04 | Colliers: Romania trece pragul de 5 milioane mp de spatii moderne de retail
04 Dec 06:50 | FORTIM: Consultanta imobiliara, busola pietei de birouri intr-un an al prudentei
03 Dec 14:57 | IULIUS: Refinantare de 305 milioane de euro pentru proiectele in dezvoltare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA