Joi, 17 Iulie 2025
RO EN

Sorin Preda, CEO Global Vision: Lipsa de rezilienta caracterizeaza intreaga economie

Economia romaneasca poate fi caracterizata de o lipsa a rezilientei companiilor, considera Sorin Preda, fondatorul si CEO-ul Global Vision, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori locali de spatii logistice si industriale. In prezent, Global Vision dezvolta parcul Constanta Business Park, in parteneriat cu Globalworth.
„Aceasta este trasatura cea mai importanta a economiei romanesti: lipsa de rezilienta a operatiunilor si a companiilor romanesti, in general, care vine din foarte multe zone.Capitalizarea slaba este una dintre marile probleme. Prima generatie de antreprenori romani nu a reinvestit capitalurile castigate. A ajuns la un nivel de trai suficient de bun si nu s-a intamplat ceea ce in orice economie cu traditie se intampla, adica reinvestirea capitalului castigat”, a declarat Sorin Preda, radiografiind istoria antreprenoriatului local postdecembrist, in cadrul emisiunii „Afaceri pentru Viitor”.
Acesta este un proiect realizat de Ambasada Sustenabilitatii din Romania, care aduce fata in fata cei mai importanti lideri ai mediului de afaceri si cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabila.
Totodata, el a explicat cum ar putea Romania sa beneficieze in urma inchiderii unor facilitati de productie din China, aspect care afecteaza intreaga economie la nivel global.
„In momentul de fata, cam toate sectoarele de economie sunt afectate de ceea ce se intampla in China. Pentru noi, lucrul acesta poate sa fie si o oportunitate, dar lucrul acesta trebuie adresat <<smart>>, intr-un parteneriat public-privat, pentru ca exista oportunitatea de a reloca niste capacitati de productie din China catre Europa, iar Europa are astazi o impartire mai informala. Europa de Vest gestioneaza capitalul, cercetarea si dezvoltarea, iar Europa de Est productia si logistica foarte mult. Si in contextul acesta, Romania are sansa sa beneficieze de aceste inchideri de facilitati de productie din China, iar companiile europene mari sa aduca in Romania proiecte <<light industrial>>, care in definitia noastra inseamna productie nepoluanta”, adauga Sorin Preda.
Astfel, dezvoltarea proiectelor de infrastructura rutiera si relocarea unor capacitati de productie nepoluanta in Romania pot genera un important avantaj competitiv in raport cu restul Europei de Est.
In opinia lui Sorin Preda, prin intermediul Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR), administratia publica centrala ar trebui sa prioritizeze investitiile in energie verde si in proiectele de sustenabilitate, precum si productia, utilizarea si reciclarea materialelor de constructii „green” din Romania, pentru a avea un viitor sustenabil.
In acelasi timp, antreprenorul subliniaza interesul in crestere al tinerilor pentru locurile de munca in companiile care au o preocupare pentru sustenabilitate si protectia mediului inconjurator. Emisiunea integrala poate fi urmarita aici.

Din aceeasi categorie

17 Iul 07:41 | DPB, principalul furnizor de asfalt din Banat, are noi planuri de extindere
16 Iul 07:00 | FIEC: Ingineria civila este componenta cea mai rezistenta din sectorul constructiilor
15 Iul 12:31 | RE/MAX Romania isi extinde reteaua cu 6 noi francize la nivel national
15 Iul 07:00 | ITINERA: Proiecte de 6,5 miliarde euro in infrastructura, inclusiv in Romania
10 Iul 12:42 | COLLIERS: Peste 370.000 mp de spatii logistice si industriale sunt in constructie
10 Iul 07:06 | BRECHT: Extindere a portofoliului si accesare a lucrarilor industriale si energetice
09 Iul 11:37 | SVN: Vanzarile de locuinte au scazut cu 3,4% la nivel national, in primul semestru
09 Iul 11:23 | Romania ramane hub logistic in regiunea ECE, in pofida cresterii preturilor chiriilor
09 Iul 07:15 | ERBASU: 35 de ani de activitate si extindere a portofoliului cu proiecte de anvergura
08 Iul 15:48 | ADIRU: Cresterea TVA la locuinte va scumpi apartamentele noi cu pana la 30%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA