Miercuri, 10 Septembrie 2025
RO EN

NUSCO Imobiliara a fost evaluata la 400 milioane euro, de catre KPMG Romania

Dezvoltatorul imobiliar Nusco Imobiliara, divizia locala a grupului italian Nusco Spa si unul dintre cei mai mari jucatori din industrie, a fost evaluat anul acesta la valoarea de peste 400 mil. Euro, procesul de evaluare fiind realizat de compania KPMG in Romania.
Efectuat la cererea companiei Nusco Imobiliara, procesul de evaluare a durat doua luni si a inclus toate activele din portofoliul dezvoltatorului imobiliar, precum si proiectele de dezvoltare avute in vedere in perioada viitoare.
“Dupa 25 de ani de prezenta activa pe piata locala, traversand absolut orice etapa a pietei, trei crize economice si una sanitara, ne-am dorit sa aflam, cu adevarat, unde ne pozitionam ca valoare efectiva. Astfel, am apelat la unii dintre cei mai mari specialisti de profil si am ales sa solicitam realizarea acestui proces de evaluare companiei KPMG in Romania, carora le multumim pentru profesionalism si dedicare.”, explica Michele Nusco (foto), CEO, Nusco Imobiliara.
Cu peste 25 de ani de experienta pe piata locala, Nusco Imobiliara este o companie de referinta in dezvoltarea rezidentiala si comerciala din Romania si a dezvoltat si livrat cu succes proiecte importante pe piata locala.
“Ne bucuram mult ca am avut oportunitatea de a realiza acest proiect extins de evaluare a activelor detinute de Nusco Imobiliara, un jucator important pe piata dezvoltarilor imobiliare rezidentiale si comerciale din Romania. A fost un exercitiu complex de evaluare si am apreciat sustinerea si profesionalismul echipei Nusco Imobiliara. Prin aceasta colaborare, nu doar ca se consolideaza pozitia KPMG pe piata serviciilor de evaluare de companii si active, ci se si subliniaza expertiza noastra extinsa in identificarea valorii, dar si intelegerea profunda a pietei din acest sector dinamic”, a spus Bogdan Vaduva, Partner, Deputy Head of Advisory, KPMG Romania.
Portofoliul Nusco Imobiliara numara proiecte precum Premio - ansamblu de tip rezidential premium boutique; complex rezidential CITTA Park; cladirea de birouri Nusco Towers; cladirea de birouri Caramfil; cladirea de birouri Floreasca One; cladirea de birouri Floreasca Two; Parcul Comercial Pipera, Nusco City Faza 1A; Nusco City Faza 1B; Nusco City Faza 2 - lansata si in desfasurare; Nusco City Faza 3 - pregatita pentru lansare si in plina dezvoltare a celui mai nou ansamblu de vile din Nordul Capitalei - Nusco Homes. Nusco Imobiliara a depasit borna de 1.800 de apartamente dezvoltate, iar anul acesta are in dezvoltare alte 840 de apartamente si 121 de vile.

Din aceeasi categorie

28 Aug 07:00 | BOUYGUES: Cresterea cifrei de afaceri pe fondul imbunatatirii activitatii din constructii
27 Aug 07:00 | VINCI: Vanzari 35 miliarde euro in semestrul intai si estimari de mentinere a trendului
15 Aug 07:00 | WEBUILD: Portofoliu comercial de peste 85 miliarde euro, sustinut de infrastructura
14 Aug 07:27 | MARISTAR COM gestioneaza proiecte de infrastructura rutiera de peste 1,2 miliarde lei
13 Aug 07:00 | WDP confirma inca din primul semestru eficienta aplicarii strategiei #BLEND2027
11 Aug 07:00 | HOCHTIEF raporteaza comenzi in curs de executie in valoare de 69 miliarde euro
07 Aug 07:00 | SKANSKA detine un portofoliu de lucrari sustenabil si are un avantaj competitiv major
06 Aug 07:18 | NEPI Rockcastle: Investitii de 788 mil. euro in dezvoltari de retail si energie verde
04 Aug 11:55 | ONE United Properties se extinde in Sibiu, pe componenta rezidentiala si comerciala
01 Aug 12:17 | COLLIERS: Retailul a devenit un catalizator pentru dezvoltarea pietei industriale
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA