Luni, 03 Noiembrie 2025
RO EN

MDRAPFE: Revizuire a proiectelor de acte normative supuse consultarii publice

Noua echipa a ministrului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh, a retras de pe portalul ministerului de resort toate proiectele de acte normative supuse consultarii publice in mandatul fostului ministru al Dezvoltarii (si fost vicepremier) tehnocrat, Vasile Dincu. Astfel, acestea vor fi cu siguranta revizuite si, in functie de deciziile luate, vor fi modificate, propuse spre aprobare sau retrase definitiv. In acest moment, la rubrica de consultari publice a portalului MDRAPFE nu mai figureaza niciun proiect de act normativ cu caracter general.
Investitiile finantate din fonduri publice, in atentia Executivului
Pe agenda viceprim-ministrului si ministrului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh se afla, pentru astazi si intervalul urmator, participarea la sedinta saptamanala programata pentru joi, 12 ianuarie 2017, a Guvernului Romaniei, precum si prezenta, la data de 31 ianuarie a.c., in cadrul unui seminar intitulat „Programul Transnational Dunarea 2014-2020: Drepturi si obligatii in implementarea proiectelor de cooperare transnationala”.
Prezenta vicepremierului Sevil Shhaideh la sedinta Executivului din 12 ianuarie a.c. se impune si in contextul in care, pe agenda de lucru a intrunirii, figureaza un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor masuri privind realizarea investitiilor finantate din fonduri publice si pentru acordarea unor facilitati personalului din cadrul autoritatilor administratiei publice centrale si locale (document aflat in prima lectura), precum si diverse proiecte de hotarari privind numiri/eliberari de prefecti si/sau subprefecti. De asemenea, premierul si membrii Cabinetului vor fi informati, printr-o nota, despre stadiul programelor cu fonduri UE din perioada 2014-2020 si apelurile de proiecte lansate pana la 10 ianuarie 2017.
Evenimentul cu privire la Programul Transnational Dunarea 2014-2020 este organizat in Capitala, la Hotelul Minerva, de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, in calitate de autoritate nationala si punct national de contact, fiind dedicat organizatiilor din Romania beneficiare in cadrul parteneriatelor transnationale ce urmeaza a implementa diverse proiecte specifice de investitii. „Programul Transnational Dunarea 2014-2020 sustine integrarea politicilor din domeniile selectate (inovare si responsabilitate sociala, mediu si cultura, conectivitate si responsabilitate energetica, guvernanta) in macroregiunea Dunarii, prin proiecte avand un parteneriat transnational extins, in conformitate cu prevederile comunitare comune si in stransa legatura cu obiectivele Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD). Primul apel de proiecte s-a desfasurat in perioada septembrie 2015 - mai 2016, proiectele fiind depuse in doua etape. In urma evaluarii, au fost selectate 54 de proiecte, avand un buget de aproximativ 91 milioane de euro, cinci dintre ele avand lideri de proiect din Romania, iar in alte 48 dintre acestea participa 93 de parteneri din tara noastra”, informeaza oficialii ministerului de resort. Informatii suplimentare, la www.gov.ro si www.mdrap.ro

Din aceeasi categorie

03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
23 Oct 11:26 | ANAR a pierdut 90% din alocarea PNRR pentru investitii in apararea de inundatii
20 Oct 18:02 | Raportul ISC privind explozia din Rahova: demolarea partiala - solutia recomandata
20 Oct 13:20 | AICPS recomanda expertizarea tehnica a cladirilor din zona blocului avariat in Rahova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA