Vineri, 27 Iunie 2025
RO EN

Guvernul a aprobat Programul national de achizitii ecologice 2025-2030, cerinta OCDE

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, Programul national de achizitii ecologice (PNAE) 2025-2030, prin care Romania se conformeaza obiectivelor europene, tara noastra fiind singura care nu a avut, pana in prezent, un plan de actiune privind achizitiile publice ecologice. Programul national urmareste promovarea achizitiilor ecologice de catre autoritatile si entitatile contractante, Guvernul Romaniei angajandu-se astfel la o abordare ecologica in activitatile sale, prin utilizarea achizitiilor publice ecologice (APE) ca modalitate de promovare a guvernantei durabile, implicand autoritatile administratiei publice de la nivel local, administratiile oraselor si toti factorii interesati relevanti.
"Stimularea achizitionarii la nivel de administratie centrala si locala a produselor, serviciilor si lucrarilor cu un impact redus asupra mediului reprezinta un element important pentru conservarea resurselor naturale, tranzitia catre o economie circulara, economisirea energiei si a costurilor. Totodata, implementarea PNAE va genera modele de afaceri durabile, crearea de locuri de munca verzi si cresterea veniturilor. In acelasi timp, consumatorii vor beneficia de produse durabile si inovatoare, ce vor contribui la cresterea calitatii vietii si la economii pe termen lung. As vrea sa mai subliniez ceva: puterea exemplului. Daca le cerem oamenilor sa se ingrijeasca de sanatatea mediului, cei din administratie trebuie sa o faca primii, cred eu”, a declarat ministrul mediului, apelor si padurilor, Mircea Fechet.
PNAE stabileste tinte pentru accelerarea tranzitiei catre modelele de consum si productie durabile, precum si sprijinirea autoritatilor/entitatilor contractante in achizitionarea de produse si servicii cu impact redus asupra mediului si schimbarea comportamentului consumatorilor in sensul orientarii acestora catre produse, servicii si lucrari durabile. 
De asemenea, PNAE va sprijini participarea IMM-urilor la piata unica europeana si la sprijinirea entitatilor achizitoare in aplicarea criteriilor de mediu. Totodata PNAE va contribui la educarea mediului de afaceri in ceea ce priveste respectarea principiilor dezvoltarii durabile.
Produsele, serviciile si lucrarile pentru care se stabilesc tinte anuale pentru achizitiile publice pentru perioada 2025-2030 sunt: computere, monitoare, tablete, smartphone-uri; hartie de copiat si hartie grafica; echipamente de procesare a imaginii, consumabile pentru echipamente de procesare a imaginii; mobilier; produse de curatenie interioara; alimente; produse textile; echipamente electrice si electronice utilizate in sectorul asistentei medicale; produse pentru amenajarea spatiilor publice verzi; centrale termice cu apa; sisteme de iluminat rutier si de semnalizare rutiera; autovehicule pentru transport rutier; centre de date, camere ale serverelor si servicii cloud; servicii catering; servicii de curatenie interioara; vopsele, lacuri si marcaje rutiere; intretinerea spatiului public; servicii de transport rutier; servicii de imprimare; proiectarea, executia si gestionarea cladirilor; proiectarea, executia si intretinerea drumurilor; servicii privind textilele (spalarea, repararea, intretinerea, preluarea textilelor). 
PNAE 2025-2030 a fost formulat luand in considerare obiectivele Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei 2030 (SNDDR), ale Strategiei Nationale din Domeniul Achizitiilor Publice (SNDAP) 2023-2027, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 554/2023, ale Strategiei Nationale pentru Economie Circulara (SNEC), aprobata prin Hotararea Guvernului nr.1172/2022, cu completarile ulterioare si ale altor documente strategice relevante.
Programul national de achizitii ecologice 2025-2030 reprezinta unul dintre angajamentele asumate de Romania in vederea alinierii cu prevederile instrumentelor juridice OCDE.

Din aceeasi categorie

24 Iun 14:16 | Investitii cu impact: prioritati guvernamentale pentru perioada 2025-2028
23 Iun 10:45 | Bucurestenii respira un aer tot mai toxic - 60% din poluare vine din trafic
23 Iun 10:24 | BEI isi majoreaza plafonul de finantare pentru 2025 la 100 miliarde euro
20 Iun 11:51 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 4 miliarde euro in primul trimestru
20 Iun 07:18 | Circa 30 miliarde euro pentru infrastructurile civile si militare pana in 2030
19 Iun 12:58 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 6,9% in primele 4 luni din 2025
16 Iun 09:22 | AMCHAM: Comisia Europeana asteapta un plan credibil din partea Romaniei la ECOFIN
12 Iun 15:06 | PANEUROPA: Judetul Iasi - o miza geopolitica si economica europeana
12 Iun 13:08 | INS: Aproape 11.000 de locuinte au fost finalizate in primul trimestru al acestui an
10 Iun 13:53 | Euroconstruct: Incertitudinea politica si economica amana redresarea constructiilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA