Vineri, 02 Mai 2025
RO EN

FPPG: Este nevoie de cadru legislativ pentru exploatarea gazelor din Marea Neagra

Federatia Patronala de Petrol si Gaze (FPPG) saluta initiativa Comisiei Europene pentru diminuarea efectelor cresterii exceptionale a preturilor la energie la nivel international, preconizate a dura pe tot parcursul iernii. FPPG isi exprima in acelasi timp speranta ca parte dintre aceste recomandari vor putea facilita, si pentru milioane de romani, o trecere mai usoara printr-o iarna care se anunta grea din mai multe puncte de vedere.
Pe fondul crizei globale care se manifesta si in sectorul energetic al tuturor tarilor Uniunii Europene (UE), Comunicarea Comisiei Europene include un set de masuri pe care UE si statele sale membre le pot lua pentru a gestiona impactul imediat al cresterii preturilor si pentru a consolida rezilienta la socuri viitoare.
In linie cu recomandarile Comisiei Europene, FPPG atrage atentia asupra faptului ca solutia pentru ca tara noastra sa evite astfel de situatii consta in adoptarea de politici energetice stabile si predictibile pe termen lung, care sa stimuleze investitiile si, implicit, productia autohtona de energie.
Intr-un context legislativ si de reglementare echilibrat, stabil si competitiv, Romania ar fi fost mult mai bine pregatita pentru iarna care incepe, avand noi surse de energie in productie astazi. Un exemplu in acest sens il constituie proiectele de gaze naturale din Marea Neagra, care ar fi putut fi demarate cu ani in urma, in conditiile unui cadru legislativ offshore adecvat investitiilor de o asemenea anvergura. Din pacate, in ciuda eforturilor industriei de a comunica specificul si beneficiile proiectelor de gaze naturale offshore, legislatia in vigoare (adoptata in 2018) a blocat investitiile planificate de companii si, implicit, avansarea proiectelor.
Gazele naturale din Marea Neagra reprezinta singura solutie a Romaniei pentru a-si securiza accesul la energie si de a traversa cu succes perioada tranzitiei energetice. Mai mult, proiectele din Marea Neagra pot sprijini relansarea unor sectoare industriale din Romania si ar genera contributii semnificative la bugetul de stat. De aceea, pe parcursul ultimelor luni, reprezentantii si partenerii FPPG au organizat ample discutii cu membrii Parlamentului Romaniei, reusind sa gaseasca consens politic cu privire la urgenta proiectelor de gaze naturale din Marea Neagra, dar si la necesitatea unor prevederi clare privind stabilitatea fiscala si legislativa, un sistem fiscal echilibrat si mecanisme de piata libera.
Astfel, FPPG face urmatorul apel la factorii decizionali in aceasta perioada de criza:
Gazele naturale din Marea Neagra reprezinta solutia pentru independenta energetica a Romaniei. In lipsa acestor proiecte, se estimeaza ca importurile de gaze ar putea creste la 50%, la nivelul anului 2030.
De aceea, haideti sa incercam cu totii sa nu repetam greselile facute in ultimii ani. Companiile sunt pregatite sa demareze proiecte de miliarde de euro pentru a aduce gazele naturale la tarm, pentru consumatori.
Avem nevoie de acest cadru legislativ astazi, maine s-ar putea sa fie prea tarziu!

Din aceeasi categorie

16 Apr 10:55 | UPT: La nivel de tara, proiectele finantate prin PNRR au inceput cu multe intarzieri
15 Apr 10:28 | Boston Consulting: Tarifele comerciale ale SUA redeseneaza rutele comerciale globale
15 Apr 10:31 | Curtea de Conturi: Recomandari de eficientizare a programelor de investitii MDLPA
14 Apr 14:24 | AFM sustine constructia a 26 de fabrici de reciclare cu fonduri de 675 milioane lei
14 Apr 14:36 | AMR: Situatie critica la proiectele PNRR - nu se pot prelungi dupa iunie 2026
08 Apr 12:08 | Romania are un rol de hub regional in viitorul proces de reconstructie din Ucraina
08 Apr 10:11 | Ministerul Finantelor sustine investitiile prin imprumuturi catre autoritatile locale
07 Apr 10:45 | COFACE: Tarife "reciproce" din partea SUA - este declarat razboi comercial
04 Apr 11:52 | RoEM: Noile tarife vamale SUA pot avea un impact major asupra economiei Romaniei
04 Apr 10:34 | MMAP: Romania trebuie sa reduca la jumatate valorile poluantilor din aer, in 5 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA