Joi, 24 Aprilie 2025
RO EN

Agentia de rating Fitch reconfirma ratingul suveran al Romaniei si perspectiva stabila

Agentia de rating Fitch a reconfirmat in data de 30 august 2024 ratingul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta, precum si perspectiva stabila.
Decizia reconfirmarii ratingului suveran si a mentinerii perspectivei stabile este sustinuta, in opinia agentiei, de statutul de membru al Uniunii Europene si de intrarile de capital de la Uniunea Europeana care sustin convergenta reala a veniturilor, finantele externe si stabilitatea macroeconomica a tarii, precum si de evolutia pozitiva a PIB-ului pe cap de locuitor si a indicatorilor de guvernanta si dezvoltare umana, care se situeaza la niveluri superioare fata de tarile din aceeasi categorie de rating (“BBB”).
"Decizia agentiei de rating Fitch reconfirma increderea in masurile adoptate de Guvernul Romaniei pentru asigurarea sustenabilitatii finantelor publice. Este important pentru ca termenii si conditiile de finantare, dar si apetitul mediilor investitionale de pe piata de capital sunt puternic influentate pozitiv de mentinerea unui rating recomandat investitiilor si a unei perspective stabile. Romania inregistreaza in acest moment un nivel istoric al investitiilor publice, sustinute in mare parte de fonduri europene, in domenii vitale pentru imbunatatirea calitatii vietii romanilor. Cu toate acestea, este un anunt care trebuie insotit de un sentiment de responsabilitate fata de imbunatatirea eficientei bugetare si consolidarea fiscala, astfel incat sa asiguram rezilienta economiei”, a declarat ministrul Finantelor, Marcel Bolos.
Punctele forte care au condus la mentinerea ratingului si a perspectivei sunt contrabalansate de nivelul deficitelor bugetului de stat si ale contului curent in raport cu suverani cu un rating similar, de nivelul ridicat al rigiditatii bugetare si de pozitia datoriei externe nete.
In opinia agentiei, economia Romaniei va inregistra o crestere de 2,5% in anul 2024, fluxurile considerabile de fonduri europene, inclusiv fondurile de coeziune din Cadrul Financiar Multianual (2021-2027) si fondurile de redresare si rezilienta, vor continua sa sustina cresterea si investitiile pe termen mediu. Dincolo de stimularea cererii directe, fondurile UE vor contribui si la potentialul de crestere al economiei, accelerand recuperarea fata de nivelul mediu al UE.
Agentia Fitch estimeaza ca datoria publica raportata la PIB va inregistra o crestere, dar in limitele suveranilor cu un rating similar, si cu nivelul medianei actuale „BBB”, care se situeaza la 58,3%.
 
Cum se poate modifica ratingul
Principalii factori care pot conduce individual sau colectiv la imbunatatirea ratingului de tara sau a perspectivei sunt reducerea sustinuta a deficitului bugetar, care ar sustine si o scadere pe termen mediu a datoriei publice exprimata ca procent din produsul intern brut, precum si imbunatatirea structurala a pozitiei contului curent prin reducerea indatorarii externe si a riscurilor privind finantarea externa.
In opinia agentiei, principalii factori care pot conduce individual sau colectiv la inrautatirea ratingului de tara sau a perspectivei sunt o consolidare fiscala insuficienta pe termen mediu, ceea ce ar putea duce la o crestere semnificativa a raportului datorie publica/PIB si materializarea unor efecte negative asupra credibilitatii politicilor publice, stabilitatii macroeconomice si lichiditatii externe, care ar rezulta din deficitele gemene (fiscal si de cont curent) excesiv de mari.

Din aceeasi categorie

16 Apr 10:55 | UPT: La nivel de tara, proiectele finantate prin PNRR au inceput cu multe intarzieri
15 Apr 10:28 | Boston Consulting: Tarifele comerciale ale SUA redeseneaza rutele comerciale globale
15 Apr 10:31 | Curtea de Conturi: Recomandari de eficientizare a programelor de investitii MDLPA
14 Apr 14:24 | AFM sustine constructia a 26 de fabrici de reciclare cu fonduri de 675 milioane lei
14 Apr 14:36 | AMR: Situatie critica la proiectele PNRR - nu se pot prelungi dupa iunie 2026
08 Apr 12:08 | Romania are un rol de hub regional in viitorul proces de reconstructie din Ucraina
08 Apr 10:11 | Ministerul Finantelor sustine investitiile prin imprumuturi catre autoritatile locale
07 Apr 10:45 | COFACE: Tarife "reciproce" din partea SUA - este declarat razboi comercial
04 Apr 11:52 | RoEM: Noile tarife vamale SUA pot avea un impact major asupra economiei Romaniei
04 Apr 10:34 | MMAP: Romania trebuie sa reduca la jumatate valorile poluantilor din aer, in 5 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA