Sâmbătă, 18 Octombrie 2025
RO EN

AEM: Natura degradata si schimbarile climatice, principalele amenintari pentru viitor

Uniunea Europeana a inregistrat progrese semnificative in reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, in imbunatatirea calitatii aerului si in cresterea ponderii energiilor regenerabile, insa starea generala a mediului ramane ingrijoratoare, potrivit celui mai recent raport al Agentiei Europene de Mediu (AEM).
Raportul „Starea mediului in Europa 2025” arata ca natura este in continuare supusa degradarii, exploatarii excesive si pierderii biodiversitatii, iar schimbarile climatice se intensifica intr-un ritm alarmant, cu efecte directe asupra sanatatii, securitatii si economiei europene. Europa este continentul cu cea mai rapida crestere a temperaturilor la nivel global, iar evenimentele meteorologice extreme din ultimii ani – inundatii, incendii forestiere, secete – demonstreaza vulnerabilitatea ecosistemelor si a comunitatilor noastre.
Totodata, raportul subliniaza ca atingerea obiectivului de neutralitate climatica pana in 2050 depinde de o gestionare mai responsabila a resurselor de apa, a terenurilor si a biodiversitatii, precum si de accelerarea implementarii Pactului verde european.
 
Romania: intre progrese, provocari si ambitii concrete
In contextul raportului AEM, Romania ocupa un rol activ, cu progrese notabile, dar si provocari care necesita actiune sustinuta.
Romania a adoptat o strategie pe termen lung care urmareste reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si tranzitia catre o economie neutra climatic pana in 2050.
Planul national integrat energie-mediu (NECP 2021-2030) este in curs de actualizare, in vederea alinierii cu ambitiile europene si cu strategia pe termen lung.
In multe orase resedinta de judet, prin utilizarea datelor de teledetectie, s-au estimat suprafete considerabile acoperite de vegetatie urbana, reflectand preocuparea pentru spatii verzi urbane.
Romania a inregistrat imbunatatiri la nivel de management al deseurilor si reciclare, sub influenta legislatiei UE si a mecanismelor de avertizare timpurie legate de tintele de reciclare municipala si pentru ambalaje.
 
Provocari si domenii de imbunatatit
Exista riscul ca Romania sa nu atinga pe deplin tintele de reciclare pentru deseurile municipale si de ambalaje pana in 2025.
Presiunea asupra biodiversitatii si sanatatea ecosistemelor raman teme sensibile, din cauza agriculturii intensive, fragmentarii habitatelor si utilizarii terenurilor.
In unele zone, resursele de apa si sistemele hidrologice sunt supuse stresului, mai ales in perioade de seceta si variabilitate climatica.
Dezvoltarea economica necesita investitii majore in tehnologii curate, tranzitie energetica si adaptare la schimbarile climatice - transformarea cladirilor, modernizarea infrastructurii, electrificarea transporturilor.
"Acest raport ne arata, inca o data, ca natura nu mai poate astepta. Romania are obligatia sa accelereze masurile de refacere a biodiversitatii, de gestionare sustenabila a resurselor de apa si de sprijinire a comunitatilor in fata schimbarilor climatice. Protejarea mediului nu este o cheltuiala, ci o investitie in sanatatea oamenilor, in competitivitatea economiei si in siguranta generatiilor viitoare”, a declarat ministra mediului, apelor si padurilor, Diana Buzoianu.
Profilul complet al Romaniei in raportul „Starea mediului in Europa 2025” poate fi consultat aici
***
AEM publica un raport privind starea mediului o data la cinci ani, astfel cum se prevede in regulamentul sau. Mediul european 2025 este al saptelea raport de acest tip publicat de AEM din 1995. Acesta furnizeaza informatii stiintifice solide referitoare la modul in care trebuie sa raspundem provocarilor majore si complexe cu care ne confruntam, cum ar fi schimbarile climatice, pierderea biodiversitatii si poluarea aerului si a apei.
Raportul a fost elaborat in stransa colaborare cu Reteaua europeana de informare si observare a mediului (Eionet) din cadrul AEM. Raportul se bazeaza pe vasta expertiza a Eionet la nivel de experti si oameni de stiinta de renume in domeniul mediului, din cele 32 de tari membre ale AEM si cele sase tari cooperante.

Din aceeasi categorie

06 Oct 10:58 | REI: Oportunitati de investitii de 2 mld. euro din fonduri nerambursabile, in toamna
02 Oct 10:33 | Cseke Attila, MDLPA: Nu vor mai incepe noi proiecte de stadioane pana in anul 2027
01 Oct 13:18 | IRCC creste la peste 6% in trimestrul patru, generand majorarea ratelor
01 Oct 12:00 | Cseke Attila: fondurile europene sunt o solutie in perioada financiara actuala
26 Sep 10:57 | INS: Cifra de afaceri din sectorul IT B2B, in scadere cu 1,6% in primele 7 luni
19 Sep 11:52 | CAMPUSURILE de invatamant dual, finantate din alte surse dupa eliminarea din PNRR
18 Sep 10:01 | INS: Crestere bruta de 5,9% a volumului lucrarilor de constructii, in semestrul I
17 Sep 15:10 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare s-au majorat cu 6% in primele 7 luni
15 Sep 11:47 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 10 miliarde euro in primul semestru
12 Sep 14:53 | INS: Peste 24.600 de locuinte au fost finalizate in primul semestru al acestui an
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA