Sâmbătă, 13 Septembrie 2025
RO EN

UNACEA anunta declin pe piata italiana a echipamentelor de constructii in 2024

In primele noua luni ale anului 2024, au fost plasate pe piata italiana 14.403 masini si utilaje de constructii, in scadere de 13% fata de aceeasi perioada a exercitiului financiar precedent, arata un raport al UNACEA – Asociatia echipamentelor de constructii din Italia. Pentru a detalia, au fost vandute 13.753 de utilaje specializate in efectuarea lucrarilor de terasament (-14%) si 650 de utilaje pentru drumuri (+15%). Cifrele, bazate pe vanzarile companiilor producatoare si importatoare, au fost publicate de organizatie la deschiderea Ecomondo - targ axat pe tranzitia ecologica si noile modele de economie circulara si regenerativa, care a avut loc in perioada 5 - 8 noiembrie la Rimini. Oficialii asociatiei au afirmat cu aceasta ocazie ca 2023 a fost un an dificil pentru sectorul echipamentelor de constructii, din cauza reducerii stimulentelor pentru Industry 4.0 si a anticiparii prelungirii si ulterior renuntarii la Tranzitia 5.0 (program ce urma sa sustina tranzitia digitala si energetica a companiilor din Peninsula). Toate acestea au generat incertitudine si incetiniri ale cererii pe piata de profil. Deblocarea ZES (zone economice speciale) pentru sudul Italiei a condus la aparitia unor semne de redresare, cu o crestere de trei puncte procentuale in fiecare trimestru al lui 2024. Specialistii UNACEA au mai subliniat ca cererea de utilaje rutiere a inregistrat o crestere exploziva in ultimii ani, datorita stimulentelor fiscale care au determinat reinnoirea echipamentelor de constructii depreciate fizic si moral. In prezent, piata este saturata, iar companiile se orienteaza catre utilaje mai compacte, cu un ciclu de reinnoire mai rapid decat in trecut. Raportul mai arata ca in Italia, piata echipamentelor de constructii ramane oarecum stabila datorita impulsului dat de proiectele de infrastructura. In pofida cererii puternice de locuinte, in Europa cresterea ratelor dobanzilor afecteaza investitiile si ingreuneaza accesul la credite. Potrivit celui mai recent raport UNACEA-Cer privind comertul exterior, tranzactiile sunt in scadere. Exporturile realizate in semestrul intai a.c. s-au stabilizat la 2 miliarde euro, in usoara contractie de 3% fata de aceeasi perioada din 2023. In ceea ce priveste importurile, acestea s-au diminuat cu 10%, stabilindu-se la 1,2 miliarde euro. Balanta comerciala ramane pozitiva, cumuland aproape 765 de milioane euro, cu o crestere de 11% fata de anul precedent. Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

26 Aug 07:00 | MAKITA: Venituri constante obtinute in conditii de piata dificile, marcate de instabilitate
20 Aug 07:00 | KOMATSU: Fluctuatiile valutare afecteaza in mod direct veniturile operationale din 2025
19 Aug 07:00 | EINHELL isi continua traiectoria de crestere si anunta obiective ambitioase pentru 2025
14 Aug 07:00 | KONECRANES raporteaza vanzari de peste 2 miliarde euro in primele sase luni
11 Aug 07:00 | OTIS: Segmentul serviciilor inregistreaza din nou performante notabile pentru 2025
08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
05 Aug 07:00 | ATLAS COPCO: Cerere mixta si dificultati valutare, insotite de flux de numerar sanatos
04 Aug 07:05 | Bergerat Monnoyeur: Piata de utilaje din Romania poate creste si de 3-4 ori
04 Aug 07:00 | HUSQVARNA anunta evolutie stabila la divizia europeana de scule pentru constructii
01 Aug 07:00 | SCHINDLER: Cresteri pe toate planurile, cu perspective moderat optimiste
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA