Luni, 11 August 2025
RO EN

SCHINDLER: Adaptare a activitatii la noile conditii de piata

In primele 9 luni din 2009, grupul Schindler - Elvetia a consemnat - pe segmentul productiei de lifturi si scari rulante - comenzi totale in valoare de 6,2 miliarde CHF, in scadere cu 13,7% fata de perioada similara din anul anterior. Daca se ia in calcul o metoda comparativa trimestriala, se constata o diminuare cu 12%, fapt ce reflecta fidel dezvoltarile regionale.
 
"Mediul economic nefavorabil a influentat negativ domeniul constructiilor, determinand o scadere a cererii pe piata echipamentelor noi, mai ales in state precum Spania, SUA, Marea Britanie, Australia si intr-o serie de tari din Europa de Est. Astfel, fata de intervalul similar din 2008, declinul din acest punct de vedere a fost mai mare de 28%. De asemenea, au fost inregistrate reduceri si pe segmentul renovarilor, singurul domeniu care a consemnat o imbunatatire neta fiind cel al serviciilor. Gratie contractelor semnate la inceputul intervalului analizat, veniturile operationale au avut un regres mult atenuat, de numai 5,4%, ajungand la nivelul de 6,1 miliarde CHF. O situatie imbucuratoare este reprezentata de majorarea profitului brut cu 11,8% (732 milioane CHF), fapt care subliniaza eficienta masurilor de protectie initiate chiar in faza incipienta a crizei internationale: ajustarea capacitatilor de fabricatie, sporirea productivitatii, controlul sistematic al costurilor si diminuarea cheltuielilor cu materialele. Aceasta a dus la obtinerea unor economii care depasesc 25 milioane CHF", a declarat Riccardo Biffi, director al departamentului de comunicare al concernului. Pentru perioada urmatoare, specialistii Schindler sunt reticenti in a face previziuni referitoare la evolutia economica, avand in vedere faptul ca bransa specifica are un timp de raspuns caracterizat de o anumita intarziere: scaderea comenzilor din primele 9 luni din 2009 va afecta rezultatele ultimului trimestru si pe cele ale anului in curs. De aceea, pe termen scurt, sunt in curs de implementare proiecte de restructurare a activitatii de baza a companiei, pentru a adapta productia la nivelurile mai mici ale cererii. Informatii suplimentare, la www.schindler.com

Din aceeasi categorie

11 Aug 07:00 | OTIS: Segmentul serviciilor inregistreaza din nou performante notabile pentru 2025
08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
05 Aug 07:00 | ATLAS COPCO: Cerere mixta si dificultati valutare, insotite de flux de numerar sanatos
04 Aug 07:05 | Bergerat Monnoyeur: Piata de utilaje din Romania poate creste si de 3-4 ori
04 Aug 07:00 | HUSQVARNA anunta evolutie stabila la divizia europeana de scule pentru constructii
01 Aug 07:00 | SCHINDLER: Cresteri pe toate planurile, cu perspective moderat optimiste
31 Iul 07:00 | KONE: Crestere a vanzarilor si imbunatatire continua a profitabilitatii, in 2025
30 Iul 07:00 | VOLVO CE obtine rezultate bune in contextul mediului provocator din industrie
29 Iul 07:14 | MATECO: Inchirierea de utilaje, strategia inteligenta pentru optimizarea costurilor
23 Iul 07:23 | ALSINA: Crestere cu 25% in 2025 prin solutii tehnice si extindere regionala
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA