Miercuri, 30 Aprilie 2025
RO EN

MEVA: Evolutie de 20% a afacerilor planificata pentru exercitiul financiar actual

Conducerea companiei Meva Sisteme de Cofrare estimeaza o crestere cu 20% a cifrei de afaceri din 2012 fata de nivelul anului trecut, in contextul unei evolutii optime a activitatii din constructii in semestrul intai, comparativ cu intervalul similar din 2011. Potrivit datelor firmei, o majorare semnificativa a cererii de oferta a fost consemnata inca din a doua jumatate a anului trecut, tipul de proiecte predilecte pentru care s-au inregistrat solicitari vizand constructia de poduri si viaducte, executia de lucrari de infrastructura rutiera si statii de epurare etc. Cea mai importanta lucrare pentru care Meva a furnizat elemente de cofrare a fost reprezentata de edificarea stadionului National Arena, pe santierul caruia societatea a asigurat noua tipuri diferite de sisteme, utilizate concomitent. "In prezent, am distribuit pe santierele operationale din intreaga tara peste 60% din parcul de echipamente de care dispunem si estimam ca, datorita proiectelor aflate in derulare, cifra de afaceri a companiei va creste cu 20% in acest an. Livram sisteme de cofraje pe santiere cum ar fi pasajul suprateran Craiova, statiile de epurare din Ploiesti, Slatina si Constanta, precum si la diverse lucrari de poduri, sali de sport, imobile de birouri sau blocuri de locuinte. In vederea eficientizarii activitatii si a eliminarii riscurilor de intarziere la plata a facturilor pentru serviciile prestate, am decis aplicarea unei proceduri de clasificare a clientilor in functie de bonitate, concomitent cu solicitarea unor garantii suplimentare din partea acestora. De asemenea, perioada minima de inchiriere a sistemelor de cofrare a fost stabilita la 30 de zile si, in paralel, am dezvoltat un sistem performant de verificare a clientilor in maximum 24 de ore", a declarat Horia Ioan Nitulescu, director general al Meva Sisteme de Cofrare. Totodata, reprezentantul companiei este de parere ca piata sistemelor de cofrare se va situa pe un trend ascendent pe termen mediu, avand in vedere reinceperea, desi timida, a investitiilor in constructia de locuinte si alocarea unor fonduri importante pentru constructia de autostrazi, drumuri nationale si alte obiective de interes public, care vor fi realizate cu siguranta. Din punct de vedere structural, se estimeaza continuarea trendul de inchiriere a echipamentelor in defavoarea vanzarii acestora, ca urmare a nesigurantei si decapitalizarii societatilor de constructii. O alta tendinta observata in domeniu este reducerea perioadelor de inchiriere fata de anii anteriori si o crestere a cererii pentru gamele de sisteme usoare de cofrare (ce permit turnarea manuala a betonului), precum si pentru esafodajele folosite la executia podurilor. In acest context, in perioada urmatoare conducerea Meva Romania are in vedere diversificarea ofertei de produse si servicii si adaptarea acesteia la noile conditii economice, pentru cresterea continua a veniturilor si castigarea de noi cote de piata. Informatii suplimentare, la www.meva.de/ro

Din aceeasi categorie

30 Apr 07:00 | CECE: 2024, un an dificil pentru industria europeana de echipamente de constructii
15 Apr 07:00 | HILTI a castigat in anul 2024 noi cote de piata intr-un context economic dificil
13 Mar 06:48 | KONE Romania: Evolutie buna in 2024 si noi perspective pozitive pentru 2025
05 Mar 06:00 | BAUMA 2025 ofera abordari inedite din lumea utilajelor de constructii sustenabile
03 Mar 06:00 | INGERSOLL RAND creste si raporteaza rezultate-record pentru anul financiar 2024
28 Feb 06:00 | SCHINDLER: Modernizarile si operatiunile de service au asigurat progresul rezutatelor
26 Feb 06:45 | MP IFMA - Crestere record: Veniturile companiei au depasit cu 50% nivelul din 2021
25 Feb 06:00 | KONECRANES: Cresteri pe segmentele de service si echipamente industriale
21 Feb 06:00 | HUSQVARNA: Eforturi constante pentru reducerea costurilor si cresterea marjei
17 Feb 06:00 | UNACEA: Scadere de 11% a vanzarilor de utilaje de constructii din Italia, in 2024
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA