Joi, 11 Septembrie 2025
RO EN

HILTI raporteaza o majorare de 9% a vanzarilor, cu avans de 3,1% in Europa de Est

Cu o crestere a vanzarilor de 9% in monede locale si 2,7% in franci elvetieni - CHF, grupul Hilti a incheiat anul 2023 cu o cifra de afaceri de peste 6,5 miliarde CHF. Prin acest rezultat, compania a depasit in mod clar performanta pietei si a castigat cote importante in zonele in care deruleaza activitati operationale. Inca o data, aprecierea francului elvetian a dus la un impact valutar semnificativ negativ de 6,3 puncte procentuale asupra vanzarilor. Veniturile au sporit cu 5,3 procente si au ajuns la 770 de milioane CHF. In ciuda incertitudinilor economice si geopolitice, Hilti a investit semnificativ in capacitatea de vanzare, in inovare si in proiecte strategice pe termen lung. Conducerea grupului a subliniat ca 2023 a fost un an de succes deoarece s-a obtinut o crestere puternica in monede locale si a fost majorat rezultatul operational, in ciuda mediului economic dificil, a francului elvetian puternic si a nivelului ridicat de investitii continuu. Pentru 2024, abordarea este, de asemenea, optimista, expertii companiei mizand pe o crestere mai rapida decat cea a pietei, in ansamblul sau. La nivel regional, rezultatele din Europa au sporit cu  8,7% in moneda locala, in principal datorita contributiei puternice a zonei de sud a continentului. In cele doua Americi, avansul a fost de 9,1%, iar in Asia/Pacific de 13,8%. China si-a revenit lent dupa blocajele pandemice. De precizat faptul ca razboiul in curs de desfasurare din Ucraina a avut un impact asupra intregii regiuni Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa, ceea ce a dus la o crestere de numai 3,1% a operatiunilor din zona. Un factor important care a incurajat dinamica pozitiva a fost reprezentat de finalizarea implementarii globale a noii platforme fara fir Nuron. Pe langa cele peste 70 de unelte lansate in 2022, au fost introduse pe piata 30 de solutii noi. Investitiile in cercetare si dezvoltare au ajuns la 454 de milioane de CHF (+3,9%), ceea ce echivaleaza cu 7% din vanzarile Hilti si ilustreaza accentul puternic pus de inovare. In ceea ce priveste achizitiile, dupa preluarea  Fieldwire Inc. in 2021, Hilti a achizitionat in 2023 grupul 4PS, un lider de piata local cu sediul in Olanda, care dezvolta si furnizeaza solutii de gestionare a afacerilor pentru industria constructiilor. In Romania, compania are sediul in cadrul Equest Logistic Center, din localitatea Dragomiresti-Deal. Societatea mai detine doua showroom-uri, situate in Bucuresti si Cluj-Napoca.

Din aceeasi categorie

26 Aug 07:00 | MAKITA: Venituri constante obtinute in conditii de piata dificile, marcate de instabilitate
20 Aug 07:00 | KOMATSU: Fluctuatiile valutare afecteaza in mod direct veniturile operationale din 2025
19 Aug 07:00 | EINHELL isi continua traiectoria de crestere si anunta obiective ambitioase pentru 2025
14 Aug 07:00 | KONECRANES raporteaza vanzari de peste 2 miliarde euro in primele sase luni
11 Aug 07:00 | OTIS: Segmentul serviciilor inregistreaza din nou performante notabile pentru 2025
08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
05 Aug 07:00 | ATLAS COPCO: Cerere mixta si dificultati valutare, insotite de flux de numerar sanatos
04 Aug 07:05 | Bergerat Monnoyeur: Piata de utilaje din Romania poate creste si de 3-4 ori
04 Aug 07:00 | HUSQVARNA anunta evolutie stabila la divizia europeana de scule pentru constructii
01 Aug 07:00 | SCHINDLER: Cresteri pe toate planurile, cu perspective moderat optimiste
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA